Această fotografie superbă a fost făcută la Buzău! Iată ce s-a construit în acel sat

Aceste imagini superbe i-au atras atenția reporterului buzoienii.ro după ce au fost postate zilele trecute pe facebook.

După o documentare sumară s-a descoperit că grupul de 11 căsuțe au fost amenajate în acest an la intrare în comuna Sărulești, mai exact pe marginea drumului județean de la Vintilă Vodă către Bisoca.

Căsuțele din lemn, o cameră plus pridvorul, sunt frumoase și ziua după cum se poate observa din imaginea alăturată.

Însă, atenție, nu căsuțele sunt atracția locului, ci herghelia înființată aici, cu cai din cele mai diverse rase. O încântare pentru copii și nu numai.

Investiția îi aparține unui om de-al satului pe nume Sorin Mavru. Emigrat în Suedia, Mavru a făcut bani în domeniul spălătoriilor auto, iar o parte din profit l-a investit în România, în special la Galați, unde locuiește acum.

Dar s-a aplecat și înspre ferma bunicilor de la Sărulești, unde a avut în urmă cu aproape zece ani ideea înființării unei herghelii, iar investițiile au continuat an de an.

„E vorba de un orășel western, așa cum am văzut în Suedia, unde nu vin doar copii, ci și familii întregi. Există o categoria de turiști care s-a săturat de aceleași locuri arhicunoscute, vor și altceva. Iar la Sărulești, mai pot fi văzute care trase cu boi, un spațiu rural autentic. Nu vom oferi doar spații de cazare, ci și lecții de echitație cu cai de rasă ori ponei pentru copii, drumeții călare prin zonă. Am amenajat o pistă de călărie, manej cu tribune, adăposturi pentru animale, acum și aceste căsuțe din lemn. Prietenilor nu le-a venit să creadă că aceste imagini sunt din Sărulești”, a explicat Sorin Mavru.

În ultimul an a amenajat și un „western saloon”, unde turiștii pot lua masa, admira caii și peisajul ori degusta un pahar cu vin.

Mai multe fotografii ale acestui loc frumos, botezat Michelle’s Horses pot fi văzute în galeria foto de mai jos sau direct pe site-ul bazei de echitație (click AICI).

Citește și articolul: Au ajuns cinci. Iată câte trebuie să mai vină!

În încheiere, nu putem decât să-l felicităm pe Sorin Mavru pentru idee și execuție, întregul complex devenind, fără îndoială, un punct de atracție al zonei. Pe măsură ce baza ecvestră va deveni mai cunoscută și va atrage tot mai mulți turiști, inclusiv comunitatea locală va avea de câștigat.

O proptea va pune și Consiliul Județean, întrucît anul viitor va începe asfaltarea șoselei de la Buzău până la Vintilă Vodă, iar peste doi ani cea de la Vintilă vodă înspre Bisoca.


 

Posted by Grigorica C. Gabriel on 24 Noiembrie 2017

 


Citește și articolul: „Da, a fost frumos, dar ați văzut ce a rămas după ?”. Mesaj către șefii din Primărie

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

2 comentarii la „Această fotografie superbă a fost făcută la Buzău! Iată ce s-a construit în acel sat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.