Ar fi lovitura nimicitoare pentru RAM! Mii de buzoieni ar fi afectați! Iată ce soluție gândește Toma

Nici n-a început bine anul și o nouă amenințare riscă să spulbere sistemul centralizat de încălzire de la Buzău.

Informația a fost pusă pe tapet ieri de primarul C-tin Toma într-o emisiune la Focus Tv:

„Din aprilie 2018, Uniunea Europeană impune printr-o directivă eliminarea subvențiilor la căldură. Fie că sunt plătite fie de guvern, fie de primării. Asta ar însemna că la Buzău consumatorii vor fi nevoiți să plătească prețul real de 428 de lei. Dacă Guvernul României nu va negocia și nu va obține de la UE o amânare, până în 2021 cum cere de pildă doamna Firea de la Primăria Bucureșți, va trebui să ne conformăm”.

Citește și articolul: Surpriză la aruncarea Crucii! În apa Buzăului a sărit din mulțime și un tip îmbrăcat! Iată video!

Toma a anunțat că pentru cei mai săraci dintre buzoieni, în cazul colapsului RAM-ului, ar putea să acorde subvenții de câte trei mii de lei pentru cumpărarea de centrale de apartament:

„Trebuie să ne grăbim. Timpul trece, imediat vine luna aprilie. Chiar de săptămâna viitoare voi merge la Galați pentru a învăța de la cei de acolo. Ei au procedat în acest fel, au acordat subvenții de la primărie pentru cumpărarea de centrale”, a anunțat Toma.

La prețul de 428 de lei pentru o gigacalorie, puțini buzoieni își vor permite să mai rămână la sistemul centralizat.

Citește și articolul: S-a prăpădit un fost prefect al Buzăului

În ultimii doi ani, buzoienii au putut plăti facturi convenabile, iar RAM să poată supraviețui, grație celor 200 respectiv 150 de miliarde venite ca subvenție de la guvern.

O contribuție importantă în direcționarea acestor bani la Buzău i-a avut șeful PSD Buzău, Marcel Ciolacu. Primarul Toma nu este de acord să suporte aceste sume uriașe din bugetul Primăriei, dorința sa fiind de a folosi acești bani pentru investiții (străzi și trotuare, educație, locuri de joacă, platforme îngropate etc.).

Citește și articolul: Boșcodeală, invitat ca martor la DNA alături de Dragnea și Ponta. Iată în ce dosar

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

11 comentarii la „Ar fi lovitura nimicitoare pentru RAM! Mii de buzoieni ar fi afectați! Iată ce soluție gândește Toma

  • La cât au furat acest sistem de încălzire, prin facturi încărcate, cu societăți căpușă, cu cititori de apometre, cu instalarea contoarelor care permite înregistrări mai mari decât consumul, cu încasarea de sume de la cei au centrale proprii, cu verificări metrologice a apometrelor făcute de ei pentru ei, cu lipsa de interes pentru livrarea serviciilor la ușa apartamentului pentru limitarea suspiciunilor de furt, cu aranjamente făcute cu asociațiile de proprietari neverificate profesionist de nimeni și care nu fac nimic pentru membrii din asociațiile lor
    unde subsolurile și curătenia casei scărilor și la rampele de gunoi sunt
    lăsate la voia întâmplării fără implicare , cu salarii uriase încasate de către salariații ram, domnul Primar trebuie să facă ceva. Oricum îi dorim succes!

    Răspunde
  • Despre aceasta directiva europeana se stie de foarte mult timp, dar cum romanul se trezeste exact in ultima clipa, toti vor masuri pompieristice. Masura propusa de dl primar ridica urmatoarele probleme:
    1. subventionarea cu 3000 ron (ca la Galati) a centralelor termice pe gaz presupune o suma importanta (am apreciat eu la o populatie a municioiului de 115000 locuitori, adica cca 30000 de unitati locative) adica in jurul a 20.000.000 euro;
    2. Este in stare reteaua de distributie sa suporte un consum la varf in perioadele critice, de gaze?
    3. Sunt in stare beneficiarii sa plateasca lucrarile de montaj, devize, autorizatii, avize etc, dar consumurile lunare de gaze (cei care au deja centrale stiu cam ce inseamna asta);
    4. Cum se rezolva problema discriminarii fata de cei care au deja un sistem independent de incalzire?
    5. Care sunt costurile de operare in decurs de 10 ani pentru aceasta forma de incalzire (revizii periodice, sisteme de securitate, retele de distributie etc)?
    Eu cred totusi ca solutia este tot la RAM, dar evident aceasta afacere sa functioneze asa cum merge orice afacere in sistem privat; Pana acum, managementul acestor mamuti mosteniti si tinuti pe proptele, au functionat dupa orice criteriu dar nu cel economic. Cel mai usor era sa faci lobby, intr-o forma sau alta (asa cum a reusit si importantul lider al Buzaului) si sa primesti bani de subventie de la un stat care cu greu isi da seama ca asa nu mai merge, sau de la comunitatile locale, adica de la primarii. Cum s-ar spune ne furam singuri caciula, de la unul la altul, fara sa rezolvam problema pe termen lung.
    Ce bucurie va fi pentru comerciantii de centrale, fitinguri, toti „specialistii” in instalatii, sau cei care autorizeaza, avizeaza, si in final cineva va aproba circulatia oricarei hartii??? La acest capitol sunt doctori, cei mai mari experti din Europa.
    Cred ca v-a trebui ca decidentii sa se apelce urgent spre solutii fiabile, pe termen lung, sigure si stabile, operationale din punct de vedere economic. Cum il stiu pe dl primar, eu cred ca va incerca cu echipa din preajma sa gaseasca cea mai buna solutie.

    Răspunde
    • Domnule Ion de unde 30 de mii de unitati locative ? Daca mai sunt vreo zece mii branșate la RAM. Și nu li se vor da bani pt centrala tuturor, doar celor mai saraci. Poate că nici la o mie de insi. Face primaria un efort si plateste un an, dar apoi n-o mai doare iarna de iarna capul de unde taie bani ca sa plateasca subventia.

      Răspunde
  • Măi, domnule Nelu! De ce tot bagi la înaintare asociațiile de proprietari? Ce să facă acestea pentru membrii lor, când însăși membrii sunt asociația în sine și domniile lor nu vor să se implice, stau și așteaptă, Dumnezeu știe, ce… Asociația de proprietari este o formă de asociere condusă de toți membrii acesteia. Dacă aceștia nu se implică, prin neparticiparea la adunările generale anuale și nu numai, dacă nu sesizează în scris problemele din asociație, dacă nu pun și ei puțin umărul, atunci da, aceasta se duce de râpă și este normal ca la un moment dat să apară unul mai ”isteț” care să bage mâna în bănuții proprietarilor. Dar numai cu concursul tacit al acestora… Ne place să aruncăm cu pietre, nu? La treaba cu RAM-ul, însă, cam ai dreptate și subscriu…

    Răspunde
  • Au ajuns altii sa ne conduca la noi in tara?
    Au vandut tara asta pe nimicuri pentru a se imbogatii ei peste noapte. Daca nu-i dam jos pe toti inclusiv pe cei de la opozitie, viermii ne mananca in propia noastra tara.

    Răspunde
  • Lasa ca bine face. Asa domnu primar. Sa nu dati un ban ptr subventie, asfaltati in continuare, ca pana acum ati facut o treaba buna cu asfaltarea. tineti-o tot asa. ajutati-i pe toti sa.si bage centrale, sa-l vedem pe tescaru de unde mai incasesza atatia bani.

    Răspunde
  • treaba-i buna dar mai dureaza !!Daca primaria vrea sa faca o treaba sa o faca cap-coada ca altfel nu iese nimic.Adica ori da fiecarui individ care are nevoie 7-8000 de lei ca sa-si faca intreaga treaba sau mai bine nu mai dau deloc.Ce sa faci cu 3000 de lei ???Restul de unde ??

    Răspunde
  • Solutia cea mai buna este cu centrale de bloc.Dar si aici e nevoie de investitii.Sa bagi din nou tevi si contoare de caldura si de apa la fiecare apartament.Nu,ca suntem prea saraci .Cel putin cativa ani vor merge centrale de apartament,dar rentabile.Si apoi sa mai vedem si cum se descurca altii din Europa.Fara gaze la bloc ne intoarcem in epoca de gheata.

    Răspunde
  • La RAM sunt conectati sub 15.000 de utilizatori. Iar anual Primaria plateste in medie aproape 400 euro/utilizator. Daca in loc sa plateasca acei bani catre RAM ar subventiona costul unei centrale (maxim 3000 lei una), in 2 ani de zile Primaria iese pe profit, scapa de povara de a plati subventii la RAM cu aceeasi bani cu care ii platea in 2 ani ca subventii.
    Cat despre utilizatorul BUKK, care viseaza sa ii plateasca Primaria 8000 lei, sa faca si un profit daca tot e pomana… ma intreb pentru ce 8000 lei, in conditiile in care la apartament de 4 camere cu centrala de peste 3000 lei costul total al instalarii a fost sub 8000 lei? Sau vrea sa ii mai ramana si un profit mic sa isi cumpere si o rabla daca tot sunt banii altora? Mai trebuie sa mai pui si mana la munca sa platesti si tu ceva, nu se poate numai pomeni din banii altora.
    3000 de lei e o subventie mai mult decat decenta, acopera in totalitate centrala termica chiar daca iei una mai scumpa. Cat despre instalatie, poti sa reutilizezi caloriferele existente daca nu ai bani de unele noi, dar la cat de ieftine sunt caloriferele, nu merita sa folosesti vechiturile.

    Răspunde
  • Bai dumitre,bai coclitule eu am centrala deja si stiu cam cat costa.Dar daca tu esti papagal stai in banca ta.Basca eu stau la casa

    Răspunde
  • Mihai confunzi conducerile celor doi mamuți bugetofagi din urbe. Vorbim aici de Regia Autonomă Buzău, pe scurt RAM, condusă de onor dl. director Constantin Tacea, dar domnia ta faci referire la Compania de Apă Buzău, condusă de ”intangibilul” director, dl. Ionel Tescaru. Acestuia, indiferent de situație, îi va cădea permanent pisica în picioare, întrucât consum de apă va fi permanent în municipiu, cu încălzire centralizată sau fără. Și centrala termică individuală de apartament, clasică sau în condensație consumă apă pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde menajere, apă livrată de cea de-a doua societate, desprinsă, într-adevăr din regia sus-amintită, după ”marea schismă” din 2008. Așa că dacă soarta RAM pare pecetluită, din nefericire nu putem afirma același lucru despre Compania de Apă. Aștia vor continua să ne jecmănească mai departe, cu centrale de apartament sau nu, dând-ne apă maro în preajma sărbătorilor ca să mărească consumul, băgându-ne pe gât diferențe astronomice la consumul de apă pe motiv de diferențe de clasă ale apometrelor din apartamente și cele de pe rețeaua lor, etc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.