Ce spune Toma despre amenajarea unei pasarele la Carrefour

E o soluție propusă de șoferii din Buzău pentru fluidizarea traficului din zona rondului de la Carrefour.

Înființarea unei pasarele între Aurora Mall și Penny XXL și, ulterior, desființarea actualei treceri de pietoni de pe Bd. Unirii.

E cert că propunerea va îmbunătăți traficul din zonă, întrucât acum, la orele de vârf, între rond și trecerea de pietoni indicată se formează coloane de mașini.

„Da, e o soluție. O vom studia. O voi da în studiu pentru a vedea cât ne costă o pasarelă, ce presupune și în cât timp o putem realiza”, a declarat Toma pentru Campus Tv.

Pasarela peste un drum național

Măsura va conveni șoferilor, dar i-ar putea nemulțumi pe pietoni, care vor trebui să facă efortul de urca și coborî treptele pasarelei.

Probleme ar putea apărea iarna, pe timp de îngheț, când pietonii riscă a aluneca pe trepte.

Primarul trage nădejde și că traficul din zona rondului de la Carrefour se va diminua după deschiderea în februarie a noului Kaufland din Unirii Sud și a viitorului magazin Lidl din Bariera Ploiești (în a doua parte a acestui an).

O altă soluție luată în calcul e și aceea a înființării unui drum fie dinspre Frăsinet, fie dinspre Bazinul Olimpic care să ocolească zona centrelor comerciale, cu ieșire fie în dreptul benzinăriei Mol, fie a rondului de la Orizont, fie la podul de la Mărăcineni.

Citește și articolul: „Ce rost mai are semnul Accesul Interzis dacă intră oricine ?”. Iată un material video de pe cea mai aglomerată alee din oraș

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

13 comentarii la „Ce spune Toma despre amenajarea unei pasarele la Carrefour

  • Drum alternativ pentru cei ce doar tranziteaza zona. Parcare supra/subterana in zona si eliberat Unirii, nu amendat oamenii ca parcheaza in E85 fara alta optiune. Ca nu isi lasa niciun ‘bizon” masina in strada si el sa aiba loc de parcat in zona cealalta a blocului!!! O pasarela trebuie sa respecte mai multe principii de functionalitate si chiar estetice. In continuare se construieste in oras fara a fi asigurate suficiente locuri de parcare. Nici macar acum nu prevenim. In cativa ani, vom carpi cumva. Este bine ca domnul primar si echipa dumnealui realizeaza ca e nevoie de o rezolvare, si o cauta. Dorim sa o si gaseasca.

  • Dupa cum am spus, circul destul de des prin zona, dar pe sensul Giratoriu-Maracineni nu am observat o mare disfunctionalitate.
    Prin mutarea trecerii mai departe de giratoriu s-a rezolvat problema blocajului giratoriului din cauza opririi in giratoriu pentru acordare prioritate la pietonii care treceau pe trecerea amplasata in giratoriu.
    Nu cred ca am intalnit acolo vreodata situatia de a vedea o coloana de masini ce asteapta sa treaca pietonii care sa se intinda pana in giratoriu si sa blocheze giratoriul.

  • Aveți dreptate, însă utilitatea pasarelei vizează celălalt sens, dinspre Buzău înspre Mărăcineni. Acolo, dacă nu ar fi zebra s-ar ieși mai repede din giratoriu. Și, mă gândesc că eliberându-se puțin giratoriul vor putea intra mai repede pe Unirii și cei ce vin dinspre Mărăcineni.

  • Nici eu nu cred ca problema acolo e trecerea de pietoni, ci aglomeratia provocata de masini in giratoriu.
    Daca stai si analizezi situatia o sa vezi ca de multe ori cand trec pietonii, coloana de masini din partea spre giratoriu nu se misca, si atunci realizezi ca acea coda pe sensul Maracineni-Giratoriu nu e provocata de pietonii care trec. Ori ca trec pietonii, ori ca nu trec, coada tot pe loc sta.
    Poti observa destul de usor treaba, eu asta am observat atat din postura de sofer cat si cea de pieton.

  • nea Tomita ar trebui sa o ia la talpa si sa verifice daca nu cumva traficul e incurcat mai mult din cauza zecilor de masini parcate aiurea pe ambele sensuri ale Unirii (in fapt E85).

    degeaba ai drum european pe patru benzi daca doua din ele sunt ocupate permanent de bizonii care isi parcheaza rablele!

    in plus sa numere si el cite cosuri de gunoi stradale sunt intre giratoriul minune si intersectia Unirii cu Transilvaniei. asta pentru ca tot isi doreste un oras mai curat…

  • Semafor cu buton…..

  • Semafor cu buton. Ieftin și eficient.

  • Pingback:

  • Pasaj subteran, eventual ceva complex, cu legatura in parcarea aurora mall, iesire la Tess, si parcarea Penny – Galleria. Nu uitati ca acolo va aparea in curand Mega Image si zona va fi ultraaglomerata. Apoi, mici centre comerciale vor putea fi deschise in subteran, daca proiectul este facut cu cap, frumos iluminat. Poate fi o galerie comerciala subterana.

  • un pasaj subteran dinspre tess pab inspre benzinaria mol pod maracineni asta e singura am facut si sesizare la primar sper sa auzim ceva concret ca asa nu se mai poate

  • Un pasaj subteran pe sub drum cred ca ar rezolva problema urcat-coborât, alunecos, sau acces persoane cu dizabilitati.

  • Nu as zice nu unei pasarele dar mai bine ar fi una subterana poate chiar doua prevazuta cu tot ce trebuie si ptr persoanele cu dizabilitati , sa nu ne gandim doar la noi cei ce putem urca si cobora niste trepte

  • Pasarela trebuie dotata cu scari rulante si lift , in plus ea trebuie proiectata ca si pasarela acoperita ,pentru a evita neplacerile cauzate de vreme .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.