Investiție de jumătate de milion de euro la Nehoiu. Vor beneficia aproape o mie de familii. „Eram disperați, e o minune că s-a rezolvat!”

Nehoiu, zona centrală

Emoții pentru locuitorii din blocurile și casele din centrul orașului Nehoiu.

Iarna bate la ușă, iar centrala termică a orașului nu e încă gata.

Însă, la mijloc e vorba de o veste bună, căci nehoienii riscau să rămân fără căldură în iarna ce va să vină.

Vechea centrală termică a orașului, deservită de un investitor danez, a fost abandonată în primăvara acestui an!

„Pe danezul respectiv pur și simplu nu l-a mai interesat această afacere. Iar cele 800-1000 de familii din Nehoiu au rămas din luna mai fără căldură și apă caldă. E un miracol, aș zice, că acum, după șase luni, suntem în postura de a pune în funcțiune o nouă centrală a orașului. Poate părea o declarație politicianistă, dar ăsta-i adevărul. Cel mai mare merit îl are Marcel Ciolacu. A înțeles situația disperată în care ne găseam, a făcut pe dracu-n patru și a venit cu banii de la guvern pentru această investiție. Aproape 500 de mii de euro. Au fost preluați oamenii de la vechea centrală, s-au adus și alții noi, și puși la treabă să monteze noua centrală. Ne-a ajutat Dumnezeu și uite că acum suntem pe ultima sută de metri cu noua centrală. În curând, nu știu exact când, locuitorii din Nehoiu vor avea din nou căldură și apă caldă”, a informat azi consilierul județean PSD – Doru Muzgoci.

Noua centrală, ca și precedenta, va funcționa pe bază de rumeguș (în principal) și peleți, fructificându-se specificul zonei.

La Nehoiu nu există alimentare cu gaze, în schimb se găsesc rumeguș și deșeuri lemnoase de la firmele din zonă care procesează lemnul.

Noua centrală s-a amenajat exact pe locul celei vechi, având astfel posibilitatea de a se branșa la conducta magistrală. Rețeaua de conducte subterane exista și aceasta este funcțională.

„Țin să mulțumesc patronului firmei Nikmob pentru că ne-a ajutat în ultimele zile. Școala și spitalul au primit căldură de la fabrica dânsului. Nici nu ne-a luat bani, omul zicând că n-are cum să le lase fără căldură. O să vedem cum ne vom putea recompensa față de dânsul”, a adăugat Muzgoci.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii la „Investiție de jumătate de milion de euro la Nehoiu. Vor beneficia aproape o mie de familii. „Eram disperați, e o minune că s-a rezolvat!”

  • Pingback:

  • Discuția a fost una mai lunga,in care eu vorbeam si de anul sau chiar anii trecuți, cand patronul Nikmob ne-a ajutat foarte mult.Decat sa pornești cu „minte Muzgoci”mai bine spuneai un sincer „Dumnezeu sa-l odihneasca „pe acel mare om dl Vasas,care a dispărut anul trecut si care a făcut MULT bine nehoienilor, in toti anii cât a trăit la Nehoiu.Si urmașii domniei sale,actualii conducători de la Nikmob,au arătat multă înțelegere si omenie pentru nehoieni.Nu am mințit niciodată !Problema este ca ați sperat sa nu reușim,pentru ca lucrurile le-ați pregătit de asa natura.Am spus si asta jurnalistului (cu clauza de reziliere in 30 de zile)dar domnia sa,a dorit sa puncteze doar faptul ca avem investiția promisa.Stiu ca va pare rău.Noi însă,mai avem multe de făcut ,avem mult de munca .

  • Minte Muzgoci de îngheață apele! Școala și spitalul n-au primit căldură! Rușine!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.