Veste bună pentru buzoieni. „Au semnat toți”

Azi-dimineață, la nivel național, procentul medicilor de familie care își prelungiseră contractele cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate era de 60%.

La Buzău, procentul se apropia de 100% și a devenit 100% până la prânz:

„Toți medicii de familie din județul Buzău au semnat prelungirea contractelor. Din totalul de 192 mai rămăseseră nesemnați din motive medicale, pe 29 decembrie, doar 3. Dar astăzi, până la ora 11.00 au semnat și aceștia. Astfel că toți pacienții din Buzău pot beneficia de rețete compensate și de bilete de trimiteri de la medicii de familie”, a declarat Simona Anghel – purtător de cuvânt CJAS Buzău.

​În țară, medicii de familie care au refuzat prelungirea contractelor acordă de astazi servicii medicale doar contra cost sau pro bono, in functie de decizia fiecarui medic. Aceștia nu mai elibereaza retete compensate si nici bilete de trimitere.

Medicii reclamă lipsa de finanțare și că din banii primiți de la Casele de Sănătate abia își acoperă cheltuielile cu utilitățile, plata asistentelor, taxele și impozitele.

„Ne pleacă asistentele, fie în străinătate, fie în spitale, unde primesc salarii mai mari. Noi nu le putem mări salariile, iar dacă au făcut-o, unii medici de familie s-au trezit la final de lună că venitul lor e mai mic decât al lor. Cea mai mare problema este ca aceste venituri minime pe care le avem de abia ne ajung sa intretinem cabinetul. Cu ce sa mai faci investitii? Cu ce sa iti dezvolti capacitatea de a oferi un act medical de calitate? ”, a declarat pentru Hotnews – Sandra Alexiu, vicepresedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei (click AICI pentru interviul complet)

Medicii de familie și-ar dori să primească finanțări astfel încât să-și poată dota cabinetele cu microlaboratoare computerizate pentru analizele de sânge și urină, astfel încât actul medical oferit să fie unul profesionist, iar pacienții să nu mai fie trimiși în policlinici sau la spitale pentru internare pentru orice fleac.

Mai jos a fost inserat comunicatul de presă al CJAS Buzău din această dimineață.

Comunicat de presa 3 ian 2018

Un comentariu la „Veste bună pentru buzoieni. „Au semnat toți”

  • Ce am citit eu acum este o gură de aer cu 100 % oxigen .Mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați într-un asemenea act de mare omenie.De data asta Buzăul este „fruncea”și sper ca pacienții buzoieni și nu numai ei ,să aprecieze eforturile făcute în acest demers .Dacă medicii de familie ar fi dotați și cu laboratoare de analize medicale ,bucuria mea ar fi și mai mare .Sper ca acest lucru minunat să justifice și el jurământul făcut de cadrele medicale la sfârșitul facultății .Să fim sănătoși cu toții ,pentru ca urarea de La mulți ani ,să capete sens .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.