Veste proastă pentru Trans-Bus în legătură cu autobuzul implicat în accidentul de la spital

Cel mai probabil se va declara daună totală.

Sunt peste 90% șanse să se întâmple în acest fel.

„Autobuzul e în procedura de constatare de către firma de asigurări. Din ce am discutat cu ei, dar și din experiența mea în domeniu, va fi daună totală. Pe lângă caroserie, în urma impactului s-au distrus bordul cu toate componentele, plus calculatorul autobuzului. Costul pieselor originale, transportul, plus reparația va depăși cel mai probabil 18.000 de euro, prețul cu care noi l-am cumpărat. Și, de aceea, firma de asigurări ne va da banii pe autobuz. Nu-mi convine, dar n-am ce face. Din păcate, în ambele variante noi pierdem, pentru că autobuzul era prins într-un program de transport, aveam mare nevoie de el. Indiferent că vom primi bani pentru a lua altul sau că va intra totuși în service, noi nu ne putem folosi două luni, cel puțin, de autobuz”, ne-a declarat, azi, Gică Toader, directorul Trans-Bus.

Reamintim, sâmbătă seară, un șofer neatent care venea dinspre str. Gen. Gr. Baștan a intrat în autobuzul care se deplasa regulamentar pe Bd. Stadionului.

În urma impactului, autobuzul s-a oprit în clădirea magazinului de pompe funebre de pe colț, spărgând zidul imobilului.

Citește și articolul: Cunoscuți ai familiei biciclistului omorât pe pod: „E prea de tot! La mijloc e un blestem”. La mijloc e o coincidență sumbră!

Pagubele la autobuz și imobil vor fi suportate de firma de asigurări a șoferului autoturismului, un tânăr de 25 de ani din Sărulești care își înmatriculase Golful de câteva săptămâni.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii la „Veste proastă pentru Trans-Bus în legătură cu autobuzul implicat în accidentul de la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.