12 mii de apartamente plus școlile din Buzău, lăsate în frig. Iată motivul

Primarul – C-tin Toma și directorul RAM Buzău – Aurel Gubandru au organizat de urgență o conferință de presă după anunțul că firma privată Ecogen Therm a sistat furnizarea agentului termic către buzoieni.

„E o situație ce cred eu că ține de siguranța națională. Această firmă, Ecogen, care furniza căldură buzoienilor, a decis unilateral să nu mai respecte contractul cu RAM Buzău. Noi suntem cu plățile la zi, n-avem nicio datorie restantă, dar cu toate acestea ei au întrerupt acum furnizarea căldurii. Consider că instituțiile statului ar trebui să intervină în acest caz, consider că sistarea căldurii pentru apartamentele buzoienilor și unitățile de învățământ din oraș e chestiune de siguranță națională”, a anunțat Aurel Gubandru, directorul RAM Buzău.

Primarul C-tin Toma suspicionează că Ecogen a folosit banii primiți de la RAM în alte scopuri decât pentru a-și plăti factura la gaze.

„În informarea pe care am primit-o la Primăria Buzău, ni se spune de către cei de la Ecogen că le-au fost tăiate gazele pentru neplată. Suspiciunea mea e că banii pe care Ecogen i-a primit de la RAM în ultimile luni au fost folosiți pentru acoperirea unui credit și nu pentru a se plăti factura la gaze. Asta e situația, știți și dvs. că fostul primar C-tin Boșcodeală a cedat centrala orașului unor privați, iar acum Buzăul e la mâna lor”.

Centrala termică a orașului Buzău din Zona Industrială (CET-ul cum o știu buzoienii) a fost cedată de Primăria Buzău unor privați în urmă cu mai mulți ani și rebotezată Ecogen.

Societatea Ecogen din Zona Industrială

Acum apartamentele și școlile din Buzău rămase la sistemul centralizat sunt la mâna acestor privați care pot sista oricând furnizarea căldurii (cum s-a întâmplat azi) sau, pot cere, majorarea tarifelor.

O mică veste bună e că Ecogen va primi gaz cât să poată încălzi apa caldă, astfel că buzoienii branșați la RAM vor putea face baie sau spăla în continuare.

E de notat și că locuitorii (și unitățile de învățământ) din Micro XIV și parțial Micro III nu vor fi afectați întrucât acolo RAM deține centrale de cartier.

Centrală termică MIcro XIV

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

6 comentarii la „12 mii de apartamente plus școlile din Buzău, lăsate în frig. Iată motivul

  • Asta e! Pe de o parte, era de așteptat… Odată și odată trebuia sa se întâmple și așa ceva. Însă principala vina o poartă tot edilii târgului, pentru ca nu au știut sa “rupă pisica” la timp și sa le pună pumnul în gura nemernicilor. Au preferat sa îndatoreze populația urbei, pentru câteva mii, care fie din lene, fie din neputință, sau din prostie nu s-au debranșat. Din cauza lor, pe de alta parte, suferă restul majoritar al populației, pentru ca banii lor dați statului sub forma de taxe și impozite se duc în buzunarul băncilor, în loc ca onor primăria să îi gestioneze în folosul general scoțând orașul asta din mocirlă. Ne merităm soarta, tovarăși!

  • Daca cei de la Ecogen,nu si-ar fi platit factura la gaze,atunci n-ar fi fost nici apa calda!Alta-i cauza.Probabil ca se mai cauta un motiv de inchidere a RAM-ului!(ca tot vrea nea Toma…)

  • S-a ,,bătut monedă,, multă vreme pe această temă și se concluzionase că cel mai eficient și eficace mod de încălzire a locuințelor ar fi micile centrale de cartier și chiar se trecuse la materializarea ideii , vezi Micro 14 , dar a ,,murit,, , ca orice lucru din care nu se mai poate fura în țara asta în ultimii 30 de ani ! Ar trebui legați de ,,stâlpul infamiei,, toți cei ce au contribuit la acest deznodământ ! Oricum , ,,revitalizarea,, rapidă (în această vară) a unor centrale de cartier , ar fi o soluție mult mai pretabilă pentru urbe și spun asta pentru că sunt multe locuințe(mă refer la blocuri) unde nu se pot monta microcentrale murale indiferent de agentul termic folosit pentru asta (lipsă acută de spațiu).

  • Ram-ul trebuie inchis definitiv intrucat nu e rentabil.Sper ca acum aa fie inchis definitiv

  • Cred ca ține mai degrabă de siguranța din tabloul electric. Ce treabă au toate acestea cu națiunea în sine? Chiar mai sunt 12000 de apartamente care se încălzesc pe spatele celorlalți buzoieni? Nu aș crede că sunt atâția nevoiași, cel mult unii cu rea voință și prostie in cuget, dacă rabdă sa stea cu mana întinsă la mila altora. Nu zic, sunt și destui cu venituri nu prea mari, dar majoritatea dintre aceștia au înțeles situația și și-au luat masuri din vreme. Școlile și alte instituții trebuiau demult dotate cu centrale proprii și nu se mai făcea atâta risipă. Nu îmi amintesc ca în orașele total debranșat sa fie afectată “siguranța națională”. Repet, vor avea de suferit cel mult siguranțele tablourilor electrice, poate, în apartamentele nedebransate, unde sunt copii mici care au nevoie de căldură, iar părinții acestora vor folosi surse improvizate de încălzit. Sa te ții factura la curent!

  • Scopul …acelasi .Amintiti-va prima firma privata autorizata a ridica pacurina municipiului Buz de la rafinariile Ploiesti …acelasi truc , reteta imbibata cu multa multa coruptie , si abuzivism de persoane care trebuiau sa apere poporul de aceste fenomene , dar de fapt…nu le mai ajunge linsul mierii de pe degete . De fapt vad ca vorbim de treizeci de ani de aceleasi persoane . Asa va trebuie fratilor daca nu -i schimbati , prindeti-i si rupetile oasele , ca astia nu mai stiu de bunele maniere …!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.