Anunțul ITM Buzău: „Acolo s-a produs nenorocirea”

„Obișnuiesc să mai sudez și eu pe lângă casă, mai la un gard, la o boltă de vie etc. Vă rog, domnule Tereacă, să vă interesați și să ne ziceți și nouă cum s-a electrocutat acel băiat despre care ați scris, să știm să ne ferim”

E unul dintre mesajele primite de la cititorii interesați să afle circumstanțele exacte în care a murit săptămâna trecută tânărul de 29 de ani din Săhăteni.

Reporterul buzoienii.ro a solicitat și primit informații de la ITM Buzău prin vocea inspectorului șef adj. Ion Popa.

„Suda o grindă în bena unui camion!”

„Era sus, în bena unui camion. Acolo s-a produs nenorocirea. Suda o grindă metalică. Arcul electric a trecut prin el. A făcut masă cu bena, mâna i-a rămas încleștată, n-a mai avut nicio șansă, a murit electrocutat”

Așadar, Argentin Pahonțu nu era pe pământ, ci în bena (metalică) a camionului. Fiind probabil și transpirat, de la electrod s-a format un arc electric care a trecut prin el.

Din păcate, a fost suficientă o clipă de neatenție pentru ca Argentin să se prăpădească. Abia se căsătorise, iar soția urma să-i dăruiască un copil!

Astfel de accidente mortale se mai produc, destul de des, la cei care sudează tabla metalică pe acoperiș (și se așează în timpul sudurii cu trupul pe tablă).

Sunt considerate locuri periculoase pentru sudură:

1) cele mărginite de suprafețe (piese) conductoare și în care există un pericol acut de atingere întâmplătoare de către sudori;

2) cele unde este necesar lucrul în genunchi, întins sau sprijinit prin care se produce un contact al corpului omenesc, mai ales al trunchiului, cu piesele conductoare învecinate;

3) locuri de munca în care îmbrăcămintea de lucru se poate umezi (inclusiv de la transpirație) și astfel devine conductoare;

Dar, principala măsură de protecție a muncii în cazul sudurii este interzicerea atingerii electrodului sub tensiune. De asemenea, schimbarea electrodului se va face numai cu utilizarea mănușilor de sudor, care vor fi complet uscate.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.