Piedică în calea cumpărătorilor, comercianți îngrijorați de scăderea vânzărilor

Astăzi, după prânz, reporterul buzoienii.ro a mers să vizualizeze modificările trecerilor de pietoni din zona Aurora Mall – Carrefour.

În timp ce fotografia zebra suprimată dintre Aurora Mall și Penny XXL a fost abordat mai întâi de un domn, iar apoi de o doamnă cu un copil de mână, cu aceeași întrebare:

„Nu vă supărați, dar noi acum pe unde mai traversăm ?”.

Celor doi, reporterul le-a putut arăta cu degetul noua trecere (provizorie) înființată 80 de metri mai înspre podul de la Mărăcineni. Mai exact între firma SIRA și Complexul Mara.

Unor bătrânei de pe partea cealaltă (Penny XXL și Galleria Mall) n-a mai avut însă cine le arăta. Aceștia au privit descumpăniți către gardurile înființate în dreptul trecerii, după care au luat-o înapoi.

Probabil că ar fi bine să se înființeze în zonă și câte un indicator, pe fiecare parte, care să indice printr-o săgeată poziția noii treceri de pietoni.

Comercianți îngrijorați. Vânzări mai mici

Cert e că în perioada următoare comercianții – de o parte și de alta – vor avea încasări mai mici întrucât unii dintre clienți nu vor mai face efortul de a trece dincolo.

Cine s-ar fi gândit că închiderea podului de la Mărăcineni va avea repercusiuni în vânzarea de blugi, de pildă ?

Deja unii dintre comercianți, de o parte și de alta, l-au întrebat pe reporter în ultimele 48 de ore cum de s-a ajuns la suprimarea totală a zebrei.

Pentru cei care nu știu încă, motivul e legat de încercarea fluidizării traficului în zonă pe durata închiderii podului de la Mărăcineni.

Adevărat este că uneori sensul giratoriu de la Carrefour se bloca tocmai din cauză că între rond și trecerea de pietoni se forma o coloană neîntreruptă de mașini.

6 comentarii în “Piedică în calea cumpărătorilor, comercianți îngrijorați de scăderea vânzărilor

  • Vreți să se rezolve rapid și eficient problemele orașului, criticați și iar criticați, veniți voi cu propuneri care mai de care, vă mută aștia trecerea doi pași mai încolo, vine aia și întreabă: “noi pe unde mai trecem?” Pe la noua trecere, pe unde altundeva să treci?
    N-am văzut așa lepre de oameni, le este lene și să respire!

  • Asa e cand deciziile sunt luate de prosti, nu trecerea de pietoni era problema acolo, ci faptul ca acea intersectie nu e capabila sa preia si distribuie traficul urias de acolo.
    Cu trecere sau fara, tot dracul ala e… nu pietonii genereaza aglomeratia ci soferii.
    Pietonii oricum treceau mai mult printre masinile stationate care asteptau ocazie sa intre in sensul girator.
    Dar cine sa stea sa observe aceste lucruri… din jeepurile PSD-istilor nu se vede, si daca ar vedea nu au minte cu care sa analizeze corect ceea ce vad.

  • Pingback:

  • Semafor cu buton! Sunt instalate in alte locuri mai puțin importante decât acela.

  • Cred că sunt foarte ok aceste noi modificări din zona mall-urilor. Am fost noi învățat prost, sa avem tot la “botul calului”. Mai trebuie sa ne și mișcăm puțin picioarele. Cât despre fluidizarea traficului, îmi susțin ideea că este o măsură luată cu cap. Abia ce părăseai rondul și apoi puneai frana să treacă tanti trăgând după ea caruciorul de cumpărături de la Catena, riscai să te lovească soferul din spate imediat, pentru că sincer, nici unul dintre noi, conducătorii auto nu fac rondul încet, tocmai în ideea de descongestionare a traficului. Si inca o chestie, sa fie un agent de la rutieră permanent în zona pentru a sancționa nenorociții aia de taximetriști care opresc fix pe banda 1 din dreptul ușilor rotative de la Aurora Mall. Acum sa vedem ce va fi de luni când podul se va închide, atunci va fi adevăratul test pentru noile modificări.
    Doamne ajuta !

  • Pingback:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.