„Dacă ar fi știut sau dacă ar fi avut prezență de spirit acum ar fi fost în viață”

Din aceste fotografii postate pe site-ul Libertatea, se poate observa că stupii au fost așezați la doar câțiva metri de răul Slănic.

Dacă ar fi știut sau dacă ar fi avut prezență de spirit, cei doi tineri din Berca uciși de înțepăturile albinelor ar fi putut scăpa de furia insectelor aruncându-se în apa râului.

„N-au știut săracii. Sau nu și-au dat seama atunci. Dacă s-ar fi aruncat în apa Slănicului ar fi scăpat. Albinele nu atacă în apă. Din câte am înțeles prisaca unde descărcau stupii era foarte aproape de malul Slănicului” – Mihai Prahoveanu, președinte Asociație Apicultori Buzău.

Cei doi bărbați care au murit sunt Ionuț David de 33 de ani și Alin Goia de 42 de ani. Primul a decedat la fața locului, după ce albinele i-au pătruns pe sub mască și l-au înțepat de sute de ori pe față(!), iar al doilea în drum spre spital.

„E mare păcat. Erau doi băieți cuminți, muncitori. S-au dus acolo să câștige și ei un ban cinstit. Cine s-ar fi gândit că se va ajunge să fie omorâți de albine”, ne-a declarat un profesor – din localitate – care-i cunoștea pe cei doi.

Ionuț a fost luat de la o casă de copii și crescut cu multă dragoste de doi profesori din Berca. Aseară, trupul său, dar și al lui Alin Goia, a fost adus acasă de la morgă. Astăzi, urmează a se stabili și ziua înhumării lor.

Citește și articolul: VIDEO. Șoricel filmat la Kaufland Buzău. CLICK AICI

De ce nu s-a făcut transportul noaptea ?

Între timp, varianta că s-a greșit flagrant prin transportarea stupilor în timpul zilei – pe caniculă – și-a pierdut din consistență.

Albinele respective au fost în ultimele săptămâni la „cules” de rapiță în Insula Mare a Brăilei. În timpul nopții s-a făcut încărcarea stupilor în camionetă, dar s-a putut pleca abia în zori întrucât pentru a ieși din „insulă” trebuie trecută Dunărea cu bacul.

La Aldeni s-a ajuns în jur de ora 09.00, când s-a început descărcarea, deci nu foarte târziu, la o oră la care încă nu era caniculă.

Citește și articolul: Se impune înăsprirea legislației după tragedia de la Aldeni ? Iată cine sunt decedații. S-a deschis dosar penal

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.