Familia se roagă pentru el și critică poliția pentru că nu-i arestează pe bătăuși

Așa arată hainele unui tânăr de 26 de ani din Buzău, bătut crunt vineri noapte după o altercație cu doi tineri de etnie romă.

Bluza e ruptă și plină de sângele lui Florentin Ioniță, ajuns în acea noapte la urgențe, la București, în stare de comă.

Altercația a avut loc pe strada Aurel Vlaicu din cart. Mihai Viteazul, după miezul nopții, pe fondul consumului de alcool – după cum informează poliția.

Se pare că inițial Florentin Ioniță ar fi primit o palmă de la unul dintre rromi – Marius Danciu, 28 de ani – pentru că ar fi refuzat să-l ducă la discotecă, motivând că a consumat alcool și nu se suie la volan. După primirea palmei, Ioniță a replicat și l-ar fi lovit pe tânărul rrom cu o sticlă în figură.

Apoi, cei doi rromi l-au snopit în bătaie pe Florentin Ioniță, aplicându-i zeci de lovituri în zona capului.

„E în comă, pe moarte. Medicii de la București ne-au spus să ne rugăm pentru el. N-au mai văzut așa cruzime. A fost operat pe creier, iar după operație starea lui s-a agravat” – familia

Acum, familia și prietenii lui Florentin se roagă ca acesta să scape cu viață și critică pe facebook poliția pentru că nu i-a arestat pe agresori.

„Cum este posibil ca un tinar din cartierul Mihai Viteazul sa fie batut crunt de un grup de romi, sa fie transportat de urgență la Bucuresti cu traumatism cranian extrem iar politia buzoiana sa permita atacatorilor sa ramina in stare de libertate cind au pe birou un caz clar de tentativa de omor grav ?”

Postarea de pe facebook a strâns peste o sută de distribuiri și zeci de comentarii din care unele xenofobe. Însă, probabil că și Florentin Ioniță are partea lui de vină în escaladarea conflictului.

Se pune însă, logic, și întrebarea de ce nu a intervenit nimeni pentru a opri crunta bătaie care avea loc pe o stradă totuși circulată – Aurel Vlaicu din Mihai Viteazul.

Citește și articolul: VIDEO. Șoricel filmat la Kaufland Buzău. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

16 comentarii la „Familia se roagă pentru el și critică poliția pentru că nu-i arestează pe bătăuși

  • Știe cineva facebookul lui?

  • Nu are nici pe dracu. Este internat in Spitalul Judetean Buzau. El este cel care a pornit scandalul. Domnule reporter, inainte de a publica astfel de reportaje, ar trebui sa te documentezi.

  • Eu din cate inteleg a fost o smardoiala intre 3 tigani betivi si agresivi si unul din ei a iesit ceva mai sifonat…
    Daca era un act intamplator infieram mai gestul, dar asa, e o vorba, cine se aseamana se aduna. Bine macar ca se omoara intre ei si nu omoara oameni nevinovati de pe strazi.
    Familia lui sa faca ciocul mai mic, ca fiul lor Florentin a initiat conflictul cand dupa propriile lor spuse a incercat sa il omoare pe tovarasul lui (Marius) aplicand lovituri cu sticla in capul acestuia (ceea ce in limbaj legal se numeste tentativa de omor). Daca il omora pe ala atunci zbierau ca fiul lor e un ingeras si nu merita sa fie la puscarie dintr-o greseala… Uite ghinion, ca ala s-a aparat si s-a inversat situatia.
    Partea buna din toata povestea… un smardoi criminal in minus pe strazi, care si-a facut-o cu mana lui.

  • Prosti sunteți ! Il cunosc so era un băiat de nota 10 . acei rromi se leagă si de copii mici . in pușcărie cu ei !!! Huaa !!

  • Asa s-a va de dmzeu si voua care vorbiti aiurea si le tine-ti parte laa ciorile ale recidiviste…florentin este la bucuresti pe moarte nu in buzau…l-au desfigurat cu boxuri pe maini spoitorii

  • Lectii de Romania :
    sa fii batusul nu victima
    sa fii hotul nu cel furat
    ….si nu ai probleme….

  • Pentru cei care o tot dau cu baiatul bun si ingeras… uitati ca el a fost agresorul initial atacand “spoitorul” si lovind cu dorinta criminala cu sticla in cap “spoitorul”. Sa nu mai mentionez ca si el era tot un “spoitor”.
    Si daca era asa baiat bun, va pun si eu niste intrebari…
    -Cum de era prieten cu spoitorii?
    -Cum de facea betie cu prietenii lui spoitorii?
    -Cum de golea sticle de alcool pe domeniul public in plina strada cu spoitorii?
    -Cum de spargea cu sticla capurile la prietenii lui spoitorii in plina strada?

    E o vorba, cine se aseamana se aduna… s-au adunat spoitorii la o bauta si s-au gandit sa o dea parte in parte sa vada care e mai spoitor, care e spoitorul sef… si din fericire societatea a mai scapat de unul, macar temporar pana iese din spital unde nu cred ca e asa grav ci mai degraba, tipic spoitorilor, cand si-o iau o dau in legale si platesc medicii sa le emita hartii false cu multe zile sa il bage la incadrare mai naspa pe cel care a invins. Un fatalau… acum il stie tot buzaul ca doar gura era de el si nu e smardoi ci un fatalau.

  • Sa va ia dreac de romani tineti cu romanu dc a dat cu sticla daca era baiat bun este fals ca este in stare de moarte este bn mersi sa dus sa zica ca este grav ca moare dar nu are nimic dc sa intre la spoitorila puscarie ca a dat el cu sticla dc a dat daca era baiat bun tot ele a dat

  • Din ce am observat și eu ,într-adevăr rromii sunt mai agresivi decât românii .Poate și din mediile din care provin ,poate și din cauza băuturii ,sar repede la bătaie și nu o palmă acolo ,sau un pumn .Nu se mulțumesc până ce victima cade la pământ .Asta le e etnia .Copii mulți ,educație pe sponci ,locuri de muncă lipsă ,ce să facă .De data asta a fost doar o reglare de conturi ,dar ei fac și alte nefăcute .Sparg case ,mașini ,fură ,dau în cap ,un întreg arsenal .Cred că și poliția e depășită .

  • Unde au fost politistii locali ai lui Toma,care patruleaza? Sau ei au o singura misiune ,sa pazeasca lalelele, doar de atat sunt in stare politistii locali,particulari ai primarului.

  • Baiatul e in spital : are fata desfigurata din cauza loviturilor aplicate cu bicicleta de catre cei doi cioroi , a fost operat sambata si un sfert din volumul cutiei craniene este inundat cu sange . Are sanse mici sa supravietuiasca si daca o sa scape o sa fie traumatizat si desfigurat . L-au batut cu pumnii si picioarele dupa care l-au lovit cu o bicicleta in cap . Pacat de el , il cunosteam si era un baiat respectuos . In puscarie cu ei !!! Huaa !

  • Voi astia care vorbiti aiurea, cum ca el ar fi inceput scandalul sau ce era prieteni cu ciorile sunteti prost informati sau sunteti de-ai lor si vreti sa duceti lumea in eroare. Sper ca el sa fie bine si justitia si politia sa fie corecta si sa le dea multi ani de puscarie !!!

  • Tanarul a murit. Deci se pare ca nu a fost doar putin sifonat.

  • Ce dracu tineti cu romanul tineti cu dreptatea ,daca ala nu dadea cu sticla ,mai iesea scandalul ,dumnezeu e sus si el va face dreptate ,cine a gresit plătește ,sal bage la tentativa de omor si pel

  • Nu mai vorbiti aiurea ! Nu a murit ! Si nu el a inceput scandalul nenorocitilor care vorbiti aiurea in scopul de a deruta ! Exista niste declaratii ale martorilor care spun clar ca nu de la el a plecat, el doar a incercat sa se apere !

  • Acei martori de ce nu au intervenit?unde erau prietenii lui cu care stătea la bere,in momentul in care țiganii l-au atacat?de altfel în cartier toți sunt mari și tari dar când e vorba sa intervina in astfel de cazuri ,dau bir cu fugiții.sa îi dea Dumnezeu sănătate și putere să poată trece peste necazul ăsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.