„E a doua oară în doi ani când își dă foc la casă”


Pompieri, poliție și vecini au fost puși pe jar astăzi de noua inspravă a lui Mutu!

Nu Mutu fotbalistul, ci Ionel Mutu, incendiatorul de pe strada Luminii din Buzău.

„E nebun. L-a luat poliția. E a doua oară când își dă fac la casă în ultimii doi ani. Cealaltă a ars complet. P-asta i-a făcut-o gineri-su’. Uite c-a rezolvat-o și p-asta azi. Doamne ce spaimă am tras și eu și nevastă-mea din cauza nebunului ăstuia. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu s-a extins focul și la mine”, ne-a declarat vecinul din stânga casei incendiate.

Despre „Mutu piromanul”, cum i se va spune de astăzi, alți vecini ne-au spus că are în jur de 47 de ani și că n-a muncit niciodată.

Compensează în schimb prin faptul că aproape zi de zi reușește să se îmbete.

„Din ce trăiește ? Stă cu mâna întinsă. Îi dau rudele lui de pe la Berca, vecinii, diverși. Dar, din zece lei pe care îi primește, Mutu dă nouă pe băutură. Nu prea poți să stai de vorbă cu el și să-i spui ce e rău și ce e bine pentru că …pute”.

În condițiile în care pe dinăuntru casa a ars complet, Mutu va dormi cel mai probabil din această seară, după ce va fi eliberat de poliție, în curte, în aer liber.

Are noroc că a venit vara și cel mai adesea e chiar plăcut să petreci noaptea sub lumina lunii.

De notat că până la venirea pompierilor, vecinii s-au mobilizat și au cărat găleți cu apă, iar un merit pentru că focul nu s-a extins la casa învecinată îl au și muncitorii de la firma de asfaltări care au lăsat lucrul și au dat o mână de ajutor.

loading...

3 comentarii la „„E a doua oară în doi ani când își dă foc la casă”

  • La iarna poate invata si el lectia pe pielea lui ca nu e bine sa dai foc la casa.
    Desi slabe sanse… la varsta lui tot prost ramane, a pierdut trenul care il putea scapa de prostie de multa vreme.

    Răspunde
  • Din păcate, viața demonstrează că oricât te-ai feri tu de incidentele existenței de zi cu zi – necazul vine de la alții, mai mult sau mai puțin educați, sau poate bolnavi, ori, de ce nu ? – dornici de a face un pustiu de … ” bine ” aproapelui … Totu-i relativ ( și nesigur ) în lumea asta pe care o parcurgem … atât de repede …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.