„Sunt din partea noastră domnule ministru”. „Vă rog, insist să plătesc!”

Un tip popular printre legumicultorii și fermierii buzoieni, ministrul Petre Daea a făcut azi la „Toamna Buzoiană” turul tarabelor cu produse.

A vorbit cu fiecare producător în parte, a cerut referințe despre produse și, la un moment dat, a și cumpărat câte ceva.

Daea a fost însoțit în tot acest timp de primarul C-tin Toma și de Cosmin Florea, șeful Direcției Agricole Buzău.

Prima achiziție a ministrului a fost o legătură de 15 kg de ceapă de apă.

Legumicultorul s-a oferit să-i ofere ceapa cadou, însă Daea a insistat să o plătească.

Apoi ministrul a lăudat roșiile mari și fățoase ale unui legumicultor din Movila Banului care le vindea cu 5 lei kg. „Ce frumoase sunt. Știți cât costă domnule primar un kilogram de roșii din astea în vest ? Patru euro. Uite că la noi sunt doar un euro”.

Apoi Daea a fost atras de niște ardei galbeni.

„Ustură”, a întrebat ministrul ? „Hmm. Unii ustură doar puțin, dar sunt și unii care ustură de mori”, a răspuns comerciantul. „Știți ce soi sunt domnule ministru ? Cornu Caprei, așa le zice”, a intervenit Cosmin Florea. „Dă-mi și mie un sfert de kilogram”, a zis Daea.

Ulterior ministrul a mai cumpărat câteva obiecte artizanale, plasate aghiotantului său.

Ca și anul trecut, atunci când l-a invitat pe scenă, Toma l-a gratulat cu formularea „cel mai bun ministru al agriculturii cel puțin de după 1990” (vezi VIDEO mai jos)

Pe la spate se vorbea cu părere de rău că Daea ar putea să nu mai fie ministru în caz că – după preconizata cădere a lui Dragnea – va pica și guvernul Dăncilă.

 

3 comentarii în “„Sunt din partea noastră domnule ministru”. „Vă rog, insist să plătesc!”

  • In Dragaica sunt numai preturi mari . Nicidecum de producător. Roșii cu 7 lei kg?? Vinete 3 lei kg?? In conditiile in care la aprozar prețurile sunt de 3.5 lei kg de roșii și 2 lei vinetele. Sa fim seriosi. Singurii producatori sunt cei de mere. Aia vinde la pret real. Usturoiul ca in piata… păi unde este avantajul?? Rog domnul primar sa discute cu producătorii nu cu bijnitarii.

  • Ce amuznti sunt cainii care au sarit pe scena dupa ce primarul a dat cuvantul lui Daea.
    Si-au luat pozitia de caini interlopi si au stat la fundul lui Daea sa il pazeasca.
    Da, acei caini erau parlamentarii partidului pe care nu ii cunoaste nimeni si doreau sa ii vada cineva ca vin alegerile.

    La fel de amuzant e discursul lui Daea care vorbeste de munca cand el e multimilionar in euro si n-a mai pus mana la munca din 89. Putea macar sa taca.

    Cat despre bisnitarii care erau acolo… nici unul nu era producator in adevaratul sens al cuvantului, ci erau sclavii platiti cu salarii minime ale bisnitarilor ce ii trimit sa vanda produsele la pret dublu la targ.
    Aceiasi bisnitari din piata centrala unde si acolo au marit preturile ca doar nu or fi prosti sa vanda acolo cu pret mai mic.
    Targul asta de toamna inseamna pentru buzoieni umflarea preturilor la produse de catre bisnitari… asa a fost in fiecare an cand s-a organizat.

  • Sa-mi fie cu iertare dar parca vizitele acestea ale lui Daea seamana tot mai tare cu cele ale lui Ceausescu. Oare in Germania, sa spunem, cand se deschide Oktoberfest, tot asa sunt intampinati ministrii domnule Toma?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.