Iată explicația celor de la Spații Verzi. Am primit și FOTO

„Ce păcat! S-a tăiat dudul acela mare și frumos de pe aleea spre piață cum vii dinspre stația de autobuz de pe „Doamna Ghica”. Era și foarte vechi, cu siguranță că avea câteva zeci de ani. Vă rog domnule reporter să vă interesați asupra motivelor”, e reclamația făcută pe adresa redacției de un cetățean.

Ne-am interesat la sectorul Spații Verzi de la Urbis Serv.

Conform acestora dudul s-a tăiat pentru că era bolnav și bătrân.

Pentru a ne convinge de justețea deciziei, cei de la Spații Verzi ne-au trimis și câteva fotografii.

„Și nouă ne pare rău. Am făcut tot posibilul pentru a-l salva după ce am primit o sesizare. Trunchiul principal se împărțea în trei. Din păcate, am sesizat că toate cele trei ramuri se crăpaseră și riscau să se desprindă de trunchi. Am intervenit în urmă cu două săptămâni pentru a-l ușura. Atunci crăpăturile erau de doar un centimetru. Răstimp, crăpăturile s-au mărit foarte mult, au ajuns la patru centimetri. Era risc permanent de colaps. Nu puteam risca, fiind și o zonă intens circulată, putea oricând să cadă în capul cuiva. Așa că am cerut, cu părere de rău, aprobare pentru a-l tăia. Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că și copacii îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor. După ce l-am tăiat am sesizat că era putrezit pe mijloc. Deci, decizia de a-l tăia a fost una cât se poate de corectă. Dacă s-ar fi întâmplat, Doamne ferește, vreo nenorocire, noi am fi fost scoși vinovați că deși am fost sesizați, n-am făcut nimic”, ne-a declarat azi Dan Simionoiu, specialist Spații Verzi – Urbis Serv.

În locul dudului se va planta zilele următoare un alt arbore ornamental.

Cei de la Urbis Serv monitorizează permanent copacii din oraș pentru a fi prevenite situații grave așa cum s-au întâmplat în alte orașe, când au existat inclusiv oameni morți din cauza prăbușirii ramurilor unor arbori putreziți.

Cetățenii sunt rugați de asemenea să sesizeze imediat când au suspiciuni asupra sănătății copacilor din Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Vor mai veni două mai mari!”. Iată ce e înăuntru și care e rolul lor! CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii în “Iată explicația celor de la Spații Verzi. Am primit și FOTO

  • proasta decizie!

  • Și la noi au tăiat un pin și un tei , pentru parcarea care va ajunge in balconul vecinului!

  • mie mi-au tăiat caisul din fața geamului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.