„Le-au scos oasele și au băgat caii să are”. Pe acest teren din Buzău nu se va mai construi nimic

Terenul ocupă o parte considerabilă a cartierului buzoian Poștă.

Peste tot sunt case, doar aici a rămas „suspect” un dreptunghi verde.

Doar cei mai bătrâni știu ce-i cu acest teren viran.

„Ce pozezi maică ?”, ne interpelează o bătrânică de la două case distanță. „Vezi că terenul ăsta e blestemat. Nu se atinge nimeni de el. Aici nu vrea nimeni să construiască. Eu am 80 de ani, am copilărit aici. Dar, niciodată pe acest teren nu s-a întâmplat nimic. Părinții nu ne lăsau să ne jucăm aici. Ziceau că locul e blestemat. Că acolo au fost îngropați niște morți, care n-au fost lăsați în pace. Niște evrei zicea maică-mea. Uite că timpul a trecut, am ajuns o babă și aici, pe acest teren, nu s-a întâmplat nimic. Ba nu, era să uit, au venit astă vară unii de pe la primărie, și au reparat gardul. Mai veneau p-aici niște țigani care aruncau pe teren gunoaie”, ne spune doamna în etate.

După ce femeia pleacă, reporterul întreabă un bătrânel ieșit dintr-o altă casă. „Scuzați-mă, știți cumva ce e cu terenul ăsta ?”.

„Da. Dar sunt, cred, printre singurii care mai au habar. Aici, taică, ar fi fost demult un cimitir evreiesc. Eu nu l-am prins, deși vezi că sunt bătrân. Nu știu cum de a rămas așa, de nu s-a construit nimic. Umbla vorba, când eram eu mic, că locul ar fi fost blestemat. Nu știu de ce se zicea așa. Dar poate d-aia a rămas pârloagă”.

De la aceste vorbe, reporterul a întrebat la mica organizație evreiască din Buzău. Pe internet găsești un număr, iar la celălalt capăt îți răspunde un bătrânel amabil.

„E, nu e chiar așa că e blestemat. E drept că acolo s-a produs o grozăvie. Și e bine că m-ați sunat că să afle și cei mai tineri. Într-adevăr acolo a fost un cimitir evreiesc. De fapt, primul din Buzău. Mult mai târziu s-a amenajat cel de pe Șoseaua Pogonele. Cert e că prin anii 40, legionarii au distrus toate monumentele funerare, au dezgropat o parte din morți și au băgat apoi caii să are. Osemintele găsite în devălmășie au fost luate apoi de membrii comunității și îngropate într-o groapă comună din noul cimitir evreiesc. Vă dați seama că nu s-a mai știut exact ale cui sunt oasele. E și un mic monument în cimitir, care evocă acest fapt. Și după venirea comuniștilor, și după plecarea lor în 89, terenul a rămas la fel. De la Cancelaria Rabinică de la București mi s-a reconfirmat că terenul nu va fi vândut și va fi prezervat în starea în care e acum. E foarte probabil ca sub pământ să se mai găsească oase. La noi, la evrei, rămășițele trupești nu se deshumează, morții trebuie lăsați în pace”, ne-a declarat Bernard Weiner, șeful Obștii Evreiești de la Buzău.

Conform acestuia comunitatea evreiască de la Buzău mai numără maximum 50 de persoane. Adică, familii mixte de evrei și români, căci evrei puri, cu ambii părinți de etnie, ar mai fi doar vreo 15.

Asta după ce la referendumul din 1933, evreii reprezentau 10% din populația orașului. S-au numărat atunci 3844 de evrei, dintr-un total de 39 de mii de cetățeni. A fost, cel mai probabil cifra maximă, ulterior după venirea legionarilor și a comuniștilor, evreii fugind pe capete din Buzău și România.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: O facilitate prost înțeleasă de unii buzoieni. Plus un fals argument. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.


Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.

loading...

3 comentarii la „„Le-au scos oasele și au băgat caii să are”. Pe acest teren din Buzău nu se va mai construi nimic

  • Un veritabil reporter de investigații…..
    :)))

  • Que maricon perdido el Thomas de Torquemada

  • Fiindcă cândva am locuit într-o curte cu 14 familii – dintre care 2 de evrei, celebrele familii Zaharia Avner , medic pediatru și rudele – am pornit într-o zi să văd ce se mai știe despre soarta evreilor – extrem de puțini – din Buzău… Așa am luat la pas Cimitirul Evreiesc – o ruină ruinătoare ! dar cu nume sonore care au făcut cinste urbei – din șos. Pogoanele, apoi retrasa Sinagogă din Marghiloman și – prin miracol -am aflat de misteriosul spațiu din cartierul Poștă, str. Muncii… Am întrebat și eu care-i misterul de nimeni n-a pus ochii pe generosul spațiu și câțiva locuitori în vârstă mi-au spus exact ca în relatarea dlui. Weiner ! Locul e blestemat de suferințele evreilor îngropați intempestiv acolo și nimeni nu-i dispus să cumpere/investească acolo… Păcat că o etnie ce-a avut un cuvânt greu de spus în Buzău – mai ales în lumea negustorilor și a manufacturierilor – tinde să devină o … amintire !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.