„Mergem noi la fermieri și producători”. Vizită în jud. Bihor

Marți și miercuri, buzoianul Dănuț Păle a vizitat mai multe obiective economice din județul Bihor alături de colegii din Comisia pentru agricultură din Camerei Deputaților.

Fermă bizoni la Salonta – jud. Bihor

Este a treia vizită în teritoriu făcută la sugestia deputatului PSD după cele din jud. Buzău și Alba.

„Contactul direct cu fermierul, cu autoritățile locale și aflarea direct de la sursă a stării de fapt, a problemelor pe care le întâmpină și a nevoilor ce le au sunt cele mai importante în actul de legiferare. Nu poți lua cele mai bune decizii pentru agricultură dacă nu ai contact cu realitatea. Asta încercăm să obținem prin efectuarea acestor vizite în județele României. La întâlnirea de la Oradea au participat mai mulți fermieri și s-au abordat teme precum accesarea fondurilor europene, lucrările de îmbunătățiri funciare, zona montană, programul de susținere a crescătorilor de suine Mangalița și Bazna și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. Un exemplu foarte interesant, care arată că agricultura românească se îndreaptă într-o direcție bună, mi se pare cel dat de Președintele Consiliului Județean Bihor care ne-a spus că în urmă cu un deceniu frontiera era evidentă dar, prin aplicarea programelor agricole, acum granița nu mai este atât de vizibilă, culturile autohtone fiind concurente cu cele ale vecinilor”- Dănuț Păle, deputat PSD Buzău.

Deputații au efectuat vizite la Liceul Tehnologic Salonta, Stația de Pompare Ant, cea mai mare din țară, ferma de bizoni de la Salonta, cea mai mare cu abator autorizat din Europa, o fabrică de procesare legume proaspete și congelate și o afacere de familie dezvoltată cu ajutorul fondurilor europene care produce mezeluri și preparate din carne.

„Învățământul profesional și tehnic cu profil agricol trebuie dezvoltat cât mai mult. Modernizarea bazei materiale a școlilor care promovează învățământul agricol este foarte importantă pentru ca viitorul agriculturii să țină pasul cu tendințele în domeniu și vom analiza ce măsuri putem lua în acest sens. Ferma de bizoni, fabrica de procesare a legumelor sau producătorii de mezeluri care au accesat fonduri pentru a-și extinde afacerea sunt exemple de bune practici și dovezi că munca susținută și investițiile în astfel de domenii coroborate cu o bună înțelegere a modului de funcționare a întregului proces de producție au rezultate foarte bune, atât pentru cei care activează în agricultură, cât și pentru economia zonei” – a adăugat Dănuț Păle

La începutul săptămânii viitoare deputații se vor întoarce în Parlament pentru deschiderea lucrărilor unei noi sesiuni ordinare.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.