Cabinetele stomatologice din Buzău s-au închis! Ce propune Sebastian Radu

Doamne ferește să ai în zilele și săptămânile viitoare nevoie urgentă de intervenția unui dentist. Pentru o extracție de exemplu. Pentru că la Buzău cabinetele stomatologice s-au închis.

Medic stomatolog, Buzău: „Da, noi am întrerupt activitatea. Cred că la fel și celelalte cabinete din Buzău. Riscurile sunt foarte mari pentru noi, medicii stomatologi. Stăm la 20 de centimetri de pacienți. Nu putem risca să ne îmbolnăvim noi și apoi pe ceilalți pacienți. O soluție ar fi. Achiziția unui echipament special. Eu am încercat să-l cumpăr, pentru a putea profesa în continuare, dar – din păcate – nu am găsit. Totuși, chiar dacă nu mai putem face intervenții, continuăm monitorizarea pacienților”.

Problema pacienților și a medicilor stomatologici a fost sesizată și reclamată la nivel național de deputatul PSD Buzău, Sebastian Radu:

„Trebuie să se țină cont de urgențele stomatologice ale cetățenilor care pot apărea în perioada următoare. Intervențiile stomatologice au caracteristici unice, care generează un număr mare de picături de salivă și aerosoli, metoda de transmitere a coronavirusului impune adoptarea unor măsuri de protecție extraordinare atât a pacienților cât și a medicilor

„Am solicitat asigurarea de cabinete de urgență stomatologică în fiecare oraș, iar lista și adresa acestora adusă la cunoștința publicului. Acestea trebuie să își desfășoare activitatea în camere izolate și bine ventilate sau cu presiune negativă și dotate urgent cu echipament de protecție adecvate: mănuși, combinezoane, măști N95, ecrane de protecție, lămpi de dezinfecție UV, digă dentară, aspiratoare chirurgicale de mare volum, personal pentru triaj, etc.”.

Pentru Buzău, Sebastian Radu sugerează că acest cabinet stomatologic special ar putea fi înființat la Spitalul Județean. Deputatul buzoian așteaptă acum răspunsul autorităților.

Deputatul buzoian, cu aplecare pentru domeniul medical, a cerut ieri ca medicii de familie să poată da consultații prin telefon, scutind astfel vârstnicii de drumul (riscant în aceste zile) până la cabinet. Mai mult, Sebastian Radu consideră că primăriile ar putea aloca personal pentru ridicarea rețetelor, în caz că vârstnicii nu au la cine apela (aparițători sau terțe persoane).

CLICK AICI pentru mai multe detalii.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Cabinetele stomatologice din Buzău s-au închis! Ce propune Sebastian Radu

  • Hai nu mai spune, fătălăilor, v-ați isterizat toți de acest rahat. Sa ne fereasca Dumnezeu de un razboi, cu astfel de bărbați, suntem rași.

  • Domnul are afaceri in domeniul stomatologiei. Este de inteles pozitia dansului, doar nu venea cu propuneri pentru agricultori sau micii intreprinzatori industriali.

  • Eu i-aş propune ca împreună cu colegii parlamentari să-şi doneze jumătate din veniturile nete lunare ridicate de la bugetul de stat, pentru implementarea măsurilor ce le propune fiecare a fi luate! Sunteți de acord domnule deputat?

  • Bună dimineața! Dezastru la cabinetul medical stomatologic de la LSM ! Am fost ieri cu fetița de 7 ani cu dureri cumplite de măsea și o doamnă doctor f drăguță ne-a refuzat ,pe motiv că este ultima zi în care mai lucrează și nu vrea să se îmbolnăvească. Mă gândesc acum : Dacă în locul fetiței mele ar fi fost ministrul sănătății această doamnă doctor tot așa ar fi procedat !?

  • Nu se îmbolnăvesc daca respecta o minima protectie, viziera, masca si mănuși, dar sunt de-o prostie si nesimtire, ceva de speriat, doar banii ii intereseaza, sunt lasi, nesimțiți si indolenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.