A ajuns conștient la spital, dar cu hemoragie internă

Un buzoian de 40 de ani, din Scutelnici, s-a prăpădit ieri la UPU Buzău.

La câteva ore după ce s-a prezentat conștient la urgențe în urma căzăturii de pe un pod al șantierului autostrăzii A7 (Mizil – Spătaru):


Buzoianul, fierar betonist, lega „mustățile” din fier-beton când a alunecat de la 5-6 metri înălțime.

A ajuns conștient și pe propriile picioare la UPU, unde a spus inițial că a căzut acasă, dar avea hemoragie internă. S-a prăpădit câteva ore mai târziu pe un pat de spital.


Cazul a fost preluat de Poliție și ITM Buzău, fiind efectuate cercetări întrucât e vorba de un accident de muncă.

Buzoianul lucra pentru o firmă din Gălbinași care subcontractase lucrarea la pod de la bulgarii de la Trace pe segmentul Pietroasele – Spătaru.

Spitalul Buzău: „Un pacient în vârstă de 40 de ani ce prezenta politraumatism prin cădere de la înălţime, aproximativ 5 metri, conştient, cooperant în momentul prezentării. S-au făcut toate investigaţiile necesare, chirurgie generală, ortopedie şi neurochirurgie. După investigaţiile CT s-a constatat că pacientul ar avea un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hemoragie, un traumatism de coloană cu fractură, cu hematoame importante şi a avut şi fractură de gambă dreaptă. Ulterior pacientul a decedat, cel mai probabil în urma unui şoc hemoragic” – Ştefania Manolescu, director medical Spitalul Județean Buzău


IPJ Buzău: „Din primele date bărbatul ar avea 40 de ani şi era din localitatea Scutelnici. Lucra pe Autostrada A7 şi la un moment dat s-ar fi urcat pe o construcţie înaltă, un pod, de unde a căzut. În acest moment se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă”.

loading...

6 comentarii la „A ajuns conștient la spital, dar cu hemoragie internă

  • La spitalul Judetean Buzau oricum mori cu zile pana se uita la tine…! Si, mai important, daca cine se uita la tine este un bun specialist, poate mai ai sanse sa scapi.

    Răspunde
  • S-a dus la macelarii de la Judetean? Saracu, probabil nu a mai avut probleme de sanatate si nu stia ca acolo e moarte sigura daca ai ceva grav. Era si langa soseaua spre Bucuresti, ar fi avut o sansa…

    Răspunde
  • Ori că-l lăsau în șantier, ori dus la Spitalul Județean, același lucru. Se știe ce servicii medicale și medici are, cei mai jalnici din România.

    Răspunde
  • „La câteva ore ” – evident ar fi trebuit rapid un CT sau chiar si o ecografie cervico-cerebrala si chemat elicopter daca sp judetean nu are competente in evaluarea si interventia la nivelul craniului …

    Răspunde
  • ITM-ul probabil deja a clarificat cauzele accidentului…

    Răspunde
  • O gramada de comentarii negative la adresa spitalului, ca nu a reusit sa salveze viata unui inconstient care nu si-a asigurat munca la inaltime. Si nimic la adresa angajatorului care in loc sa se preocupe de instruirea lui, s-a preocupat sa il invete sa minta ca s-a accidentat acasa , ca sa scape el de orice raspundere.
    Stai asa, ca dupa capul lor , de vina este cel care a avut ideea sa construiasca autostrada…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.