A apărut al doilea clip cu nebunia de la Pârscov. Deputat Păle: „E inadmisibil! Ar trebui intrat cu procuratura acolo”

Vecinii terorizați de haitele de câini adunați de o „iubitoare” într-o curte din comuna Pârscov ne-au trimis și un al doilea filmuleț de la fața locului.

Din imagini se poate vedea și auzi nebunia de acolo. Vai și amar de oamenii care locuiesc gard în gard cu așa ceva.

Zgomot infernal zi și noapte, miros pestilențial, teamă de a fi mușcați, ei sau copiii, plus frustrarea de a nu putea face nimic în ciuda zecilor de apeluri la autoritățile statului.

Iată mai jos clipul video dar și două declarații ale deputatului Dănuț Păle și adjunctului DSV Buzău, Ciprian Botezatu, ambii medici veterinari.

 


Dănuț Păle, deputat PSD Buzău: „E nebunie. Cunosc foarte bine situația de acolo. E inadmisibil ce se întâmplă. E o lipsă de implicare a tuturor. Dacă ar fi după mine, ar trebui luat mandat de la procuror și intervenit. Luați toți câinii de acolo și terminat cu toată această poveste. Din păcate e vorba și de lipsuri ale cadrului legislativ. Acum lucrăm la o lege care să specifice clar câte animale pot fi crescute într-o curte dintr-o zonă locuită. Sper ca în această toamnă să o trecem prin parlament și să rezolvăm aceste cazuri. Știu că și la Cernătești și la Beceni sunt cazuri cvasi-similare cu ăsta de la Pârscov”.


Ciprian Botezatu, director adjunct DSV Buzău: „Acum aflu de la dvs. de acest caz. Ne interesăm și vom interveni. Ne vom autosesiza. Atenție însă. Competență pentru a interveni are în primul rând Direcția de Sănătate Publică. Acolo sunt afectați în primul rând oamenii. Există un ordin al Ministerului Sănătății 119/2014 privitor la calitatea vieții umane. Când ea e afectată DSP poate interveni. Înțeleg că animalele din acea curte se luptă între ele, că trăiesc în condiții improprii. Pentru acest lucru vom interveni noi imediat după această mini-vacanță”.

Iată și primul clip video de la fața locului:

Citește și articolul: Iată unde se duc banii dvs.! Factură uriașă pe o lună la apa de ploaie venită la Primăria Buzău. „Cu banii ăștia asfaltam o stradă”


Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.