A doua comunitate din Buzău băgată în carantină după cartierul Poștă

E informația dimineții la Buzău. Autoritățile au instituit carantina în satul Râmnicelu, din comuna buzoiană cu același nume (populație de aproximativ 3.000 de locuitori).

Autoritățile au motivat decizia severă prin faptul că unii dintre localnici au refuzat recoltarea probelor biologice și autoizolarea la domiciliu.

„Pentru testarea contacților celor 7 persoane, acțiunea DSP a întâmpinat rezistența categorică a celor în cauză. Toate căile de comunicare s-au soldat cu refuzul categoric al celor în cauză. DSP a apreciat riscul epidemiologic de gravitate maximă, motiv pentru care a propus instituirea măsurii de carantină pentru satul Râmnicelu” – Prefectura Buzău

Prefectul Dimian și medicul Carmen Scântei de la DSP Buzău

Atenție, nu s-a carantinat toată comuna Râmnicelu (4500 persoane), ci doar satul Râmnicelu, reședința comunei (3000 locuitori). Celelalte trei sate, Colibași, Fotin și Știubei

Comunicat Prefectura Buzău

„În data de 3 mai 2020, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din satul Râmnicelu (comuna Râmnicelu), a fost confirmat pozitiv cu infecție cu noul Coronavirus, la Focșani, unde s-a prezentat pentru investigații medicale. Pacientul a fost internat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ancheta epidemiologică declanșată a identificat un număr de 6 contacți, toți provenind din aceeași familie. Au fost testați în data de 5 mai 2020 și confirmați pozitiv în data de 7 mai 2020. Pacienții au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Ancheta epidemiologică a continuat în vederea stabilirii tuturor contacților. Determinat de existența unui focar familial format din 7 membri, s-a considerat necesar a se interveni și a se depista clinic și cu probe de laborator toți contacții direcți susceptibili, prin recoltarea testelor și stabilirea gradelor relaționale.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică Buzău s-au deplasat, în data de 7 mai 2020, în satul Râmnicelu pentru a recolta teste și pentru a se asigura de internarea celor 6 persoane depistate pozitiv în aceeași dată. Precizăm faptul că a fost solicitat sprijinul organelor de ordine, precum și al autorităților locale. În ceea ce privește testarea contacților celor 7 persoane, acțiunea DSP a întâmpinat rezistența categorică a celor în cauză. Toate căile de comunicare, care au avut în centru ideea de dialog cu reprezentanții comunității locale și cu contacții ce trebuia să fie testați s-au soldat cu refuzul categoric al celor în cauză. În urma discuțiilor purtate în data de 8 mai 2020, la nivelul Instituției Prefectului, cu toți reprezentanții instituțiilor implicate în această acțiune, s-a decis o a doua încercare în același scop. Și de această dată, locuitorii satului au respins orice decizie legată de investigarea biologică sau izolarea la domiciliu.

Având în vedere lipsa oricărei forme de cooperare a populației din acest sat, imposibilitatea de a derula orice formă de anchetă epidemiologică în zonă, precum și intersectarea permanentă a tuturor membrilor comunității, DSP a apreciat riscul epidemiologic de gravitate maximă, motiv pentru care a propus instituirea măsurii de carantină pentru satul Râmnicelu, începând cu data de 9 mai 2020, pe perioada stării de urgență.

Luând în considerare propunerea DSP Buzău, prefectul județului Buzău, domnul Leonard Dimian, a convocat în această seară Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău (CJCCI) pentru luarea tuturor măsurilor care se impun în această situație. Propunerea a fost dezbătută și acceptată de membrii CJCCI. Ulterior, această propunere a fost transmisă către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Prefectul Leonard Dimian a convocat o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău, în cadrul căreia a fost adoptat un proiect de hotărâre care cuprinde măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în zona carantinată”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

2 comentarii la „A doua comunitate din Buzău băgată în carantină după cartierul Poștă

  • Merita sa fie tratati ca oameni niste inconstienti iresponsabili care nu vor sa inteleaga cat de grava este situatia si la ce pericole se expun ei si cei din comunitate? Astia nu mai trebuiesc dusi in spitale,ci izolati si lasati acolo. Sa nu ziceti ca sunt rasist,dar ajungem sa ne cuprinda disperarea din cauza unora ca astia.

    Răspunde
  • Asta seamana cu povestea despre teroristul arab venit sa puna o bomba in Romania si plecat scarbit de aici: „La Romania nu e nevoie de bomba, bre, astia se omoara singuri…”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.