A fost consilier prezidențial atât pentru Iliescu, cât și pentru Băsescu


Update

Gh. Mirică, victima accidentului din această dimineaţă a decedat.


Bărbatul de 71 de ani care a intrat în această dimineață la ora 07.00 cu autoturismul VW într-un tir este un politician buzoian.

Mai puțin cunoscut publicului larg, Gheorghe Mirică a fost consilier prezidențial pe probleme economice atât pentru Ion Iliescu, cât și pentru Traian Băsescu.

Este originar din Pietroasele unde are o casă, dar și o podgorie. Deține de asemenea locuințe atât în București, cât și în municipiul Buzău.

Ca orientare politică era naționalist. A fost membru PRM, iar apoi a cochetat fără prea mare succes cu mai multe partide din această zonă (PRU, PND etc.)

A avut și apariții meteorice la televiziunile locale în perioadele de campanie electorală, ultima dată la alegerile parlamentare din 2016.

Era un apropiat al fostului senator PRM de Buzău Marius Constantinescu.

În această dimineață a scăpat autoturismul de sub control pe șoseaua Buzău – Ploiești și a izbit pe contrasens un tir care circula regulamentar.

A rămas încarcerat, iar la această oră conform informațiilor sumare primite dinspre personalul medical ar fi în comă.


Citește și articolul: De ce spun patronii de maxi taxi că nu e corect. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „A fost consilier prezidențial atât pentru Iliescu, cât și pentru Băsescu

  • Si politicienii mor… mai tarziu ca au furat bani multi, dar mor si ei.
    Nu ii iarta doar pentru ca au furat mult.

    Răspunde
  • Gheorghe Mirică a fost în preajma și în slujba unor mari oameni politici dar nu a furat nici măcar un capăt de ata, cum încearcă să sugereze unul care cu siguranță nu l-a cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Și să-l apere de mizeriile omenești.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.