„A fost o păcăleală înainte de alegeri ?”

În ultimele zile, mai mulți buzoieni au trimis întrebări către redacția buzoienii.ro în legătură cu data de la care TransBus va începe să opereze către trei noi comune Costești, Gherăseni și Ulmeni.

Ultimul mesaj a fost primit chiar în această dimineață: „Umblă zvonul pe la noi prin sat că n-a fost decât o păcăleală electorală. Dvs, domnule Tereacă, ce știți ? Dați-ne o veste”.

Reporterul a pus mâna pe telefon, a întrebat și a scris mai jos vestea bună.

Gică Toader, director Trans Bus: „Nu, nu e o păcăleală electorală. Până acum am realizat tot ce am promis. E o întârziere care are, e drept, legătură cu alegerile. În patru comune din Asociația de dezvoltare, Costești, Săpoca, Ulmeni și Mărăcineni, s-au ales alți primari. Pentru ca ADI să dea o hotărâre necesară e nevoie de semnătura primarului în funcție. Iar procedura validării mandatelor noilor primari a durat ceva. Eu îi asigur pe buzoieni că avem autobuzele pregătite, avem și traseele aranjate, până la sfârșitul lunii noiembrie vom începe să operăm spre Costești, Gherăseni și Ulmeni”

Așadar, la 1 decembrie, dacă nu și mai devreme, Trans Bus va opera către localitățile din cele trei noi comune.

În perspectivă, există și o altă veste bună. Consiliul Județean va adera și el la Asociația care operează Trans-Bus, iar firma de transport public își va extinde traseele și către alte comune.

Înainte de alegerile locale, Toma și Neagu au semnat o înțelegere în 7 puncte. Unul dintre ele prevedea intrarea CJ Buzăi în ADI și extinderea Trans Bus în alte comune din județ.

Citește și:

loading...

Un comentariu la „„A fost o păcăleală înainte de alegeri ?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.