A murit cel mai mare ziarist sportiv buzoian

Veste tristă pentru fotbalul și presa buzoiană.

A murit, azi, Traian Chircu – cel mai mare ziarist sportiv buzoian.


Nea Traian a fost cel mai mare susținător al fotbalului mic buzoian.

A scris sute de cronici îndeosebi de la meciurile din fotbalul județean, publicate în ultimii aproape 20 de ani în Arena Buzoiană.

A făcut zeci de mii de kilometri, pe la toate terenurile și tăpșanele din județul Buzău, și nu numai, alături de colegul său, Gabriel Cernat.


Înainte de Arena Buzoiană, nea Traian a lucrat (foarte) mulți ani la Opinia.

OM cult și de mare bun-simț (inclusiv cel al umorului), bine mobilat intelectual, Traian Chircu aducea în cronicile sale, cu un talent rar în zilele de azi, ceva din stilul lui Fănuș Neagu.

În timpul comunismului a fost urmărit și persecutat de securitate pentru notele trimise către Europa Liberă.

Din păcate, s-a retras de câțiva ani, cu eleganța și demnitatea care l-au caracterizat, fară să ne lase prilejul, celor mai mulți dintre noi, cei care l-am citit și apreciat, de a ne lua la revedere.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, la biserica azilului de bătrâni de la Haleș, la ora 10.00.

E al doilea jurnalist sportiv buzoian cu greutate care se prăpădește în ultimul an, după Mihai Baltag (noiembrie 2022).


Cu siguranță, sâmbătă și duminică, la toate meciurile din fotbalul mic buzoian, se vor ține momente de reculegere. Până atunci vor curge mesajele de condoleanțe.

Primul dintre ele a venit de la Gigel Guiu, „sufletul” Metalului: „Am crescut cu el, o mare pierdere, nea Traian a fost un mare susținător al Metalului. Condoleanțe, Dumnezeu să-l ierte”.

Citește și:

loading...

4 comentarii la „A murit cel mai mare ziarist sportiv buzoian

  • Intre anii 1984-1988 il vedeam in fiecare duminica, undeva intre lunile martie-iunie, jucand fotbal pe terenul mare al Scolii nr. 11, alaturi de fosti fotbalisti de la Chimia, Abatorul, Metalul, Luceafarul, de altfel, foarte talentati.. Cred ca era printre cei mai in varsta, avea o gura „bogata”, era pitoresc, dar nu jignea. Amintiri. Dumnezeu sa-l ierte!

    Răspunde
  • A fost un „disident”pe vremea liceului”judecat la Eminescu,amfiteatru !

    Răspunde
  • Si acum apare stim noi cine: vaccinul, dom’le, va spun eu :))))))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.