A murit în timp ce încerca să salveze alt om!

Așa arată un om bun. Îi putem spune și erou. Unul post-mortem din păcate.

Se numește Nicolae Chiorbeacă, dar lumea din sat în spunea Dan. A fost viceprimar la Săhăteni până de curând.


Acest om face parte din categoria extrem de rară a ființelor care și-au dat viața încercând să-și salveze semenii. Unii numesc această categorie ca fiind cea a EROILOR.

Nicolae Chiorbeacă, mecanic, 54 de ani, din Vintileanca, Săhăteni, a murit ieri încercând să salveze un coleg de muncă. Acesta a căzut într-un buncăr cu cereale (unde se asfixia și, de unde, cu ultimele puteri cerea ajutor). Domnul Dan s-a dus să-l salveze, ba chiar a intrat în buncăr după el.


Din păcate, atât domnul Dan, cât și celălalt muncitor, din Mizil, au murit asfixiați. Pompierii, chemați ieri prin 112, au intrat în buncăr pentru a le scoate trupurile cu mască și tuburi de oxigen.



Domnul Dan are/avea doi copii frumoși, bine educați, Mihaela și Andrei. Cu siguranță că în aceste zile sunt copleșiți de durere. Cu timpul își vor aduce aminte cu mândrie de el:

„Tatăl meu a fost un erou! Face parte din acea categoria bună de oameni, extrem de rară, a celor care au murit încercând să salveze de la moarte pe altcineva”.

Citește și:

8 comentarii la „A murit în timp ce încerca să salveze alt om!

  • Dumnezeu sa il odihneasca. Categoria asta de oameni” eroi” sunt pe cale de disparitie in actuala societate unde buna purtare si respectul sunt considerate vicii nu calitati

    Răspunde
  • Lasaţi-l bă proștilor pe ‘mnezeu, nu mai invocaţi toate rahaturile divine și încercaţi să acceptaţi adevărul că AU MURIT CA PROȘTII! Încercaţi să aflaţi ce gaz s-a format acolo de și-au pierdut cunoștinţa, că nea’ reporterul de 2 bani nu spune, și băgaţi la cap ca pe viitor să nu se mai întâmple. Dar minţile voastre înguste nu sunt în stare să înveţe nimic ș de-aia sunteţi la „mila domnului”. Vai steaua voastră!

    Răspunde
  • Pe bune că scrii așa ceva?
    Apăi ai grijă că cineva te va auzi și vei plăti , nemernic ce ești

    Răspunde
  • Tot respectul pentru cel care a incercat sa salveze viata colegului sau si nici pe departe nu incerc sa neg nobletea gestului sau .
    supararea mea este legata de faptul ca reporterul ignora cu desavirsire faptul ca in acest tragic eveniment a mai existat o victima. Dintr-o minima documentare ., dat mai ales din respect si pentru aceasta cred ca era necesar sa- i fie amintit atit numele ( si nicidecum : „celalalt muncitor din Mizil” ) cit si faptul ca , probabil ,acesta era in timpul programului de munca , indeplinind o sarcina de serviciu . Sunt sigur ca si acest om avea copii , avea o familie care il astepta acasa , asa ca , in mod normal , reporterul nu poate sa ignore aceste ” detalii” .
    Pe de alta parte , de ce reporterul nu a intreprins o mica investigatie pentru afla care au fost motivele pentru care s-a intimplat aceasta tragedie , care au fost sarcinile de serviciu care trebuiasu indeplinote , fara a se lua minime masuri de siguranta , care sunt responsabilii adevarati , care nu vor fi niciodata trasi la raspundere !!!

    Răspunde
    • Site-ul se numește buzoienii.ro! Cealaltă victimă era din Mizil (Prahova).
      Există anchetă a procuraturii, reporterul nu are informații, n-a fost acolo, nu se bagă unde nu are informații/nu se pricepe.

      Răspunde
      • S-o fi numind buzoienii, dar nea Tereaca, era de bun-simt sa ii fi amintit și omului respectiv numele… Asa ar fi făcut un ziarist profesionist…

        Răspunde
        • Păi nu îl știu! Fii tu profesionist și află-l!
          Zi merci că l-ai aflat, de la mine, și pe al buzoianului.
          Gratis!

          Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.