A murit prof. Nicolae Iacob

Veste tristă, azi, pentru hasdeeni.

S-a mai prăpădit un simbol al Hasdeului, profesorul de fizică Nicolae Iacob.

A fost apreciat de miile de elevi care l-au avut profesor nu doar pentru orele de fizică, dar și pentru lecțiile de viață pe care le dădea hasdeenilor – în ideea de a-i pregăti (mai bine) pentru viață.

Inteligent, înțelept, corect și bun la suflet. Uneori nu ținea ora de fizică pentru a le vorbi elevilor despre diverse lucruri din lume. Cum să nu îndrăgești un astfel de dascăl!
Profesorul Iacob era mare amator de drumeții montane. Mulți elevi au descoperit frumusețea muntelui datorită lui
Pentru că a contribuit la reușita în viață a mii de elevi, profesorul era nelipsit de la reuniunile absolvenților, unde era invitat cu mare drag

Prof. Nicolae Țepeluș: „Am aflat astăzi că prietenul meu, profesorul Nicolae Iacob a decis să urce pe Muntele Olimp, pentru a se întâlni cu Zeii. De această dată a urcat singur, dar purtând în rucsac miile de amintiri alături de elevii pe care i a iubit și îndrumat, într o cariera de neegalat! Hasdeul pierde un simbol, dar câștigă o legendă! Sunt fericit ca am fost contemporan cu oameni de o asemena calitate! Dumnezeu sa i ocrotească sufletul, după măsura faptelor sale!

Prof. Nicolae Iacob avea 75 de ani și a decedat la un spital privat din Buzău în urma unei afecțiuni renale. Va fi înmormântat miercuri la Cimitirul Dumbrava.

În acest an, în iunie, s-a prăpădit un alt dascăl de legendă al Hasdeului, profesorul de matematică – Sfetoslav Cremarenco.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „A murit prof. Nicolae Iacob

  • Dumnezeu sa odihneasca profesorul si directorul pe care l-am avut alaturi in anii in care am fost colegi in cancelaria Liceului Hasdeu si in drumetiile pe munte.Era un buzoian adevarat.Dumnezeu sa-l ierte daca a gresit cu ceva !

  • Dumnezeu sa-l ierte si sa aseze sufletul lui deosebit,in gradina ingerilor.Un om deosebit, un adevarat prieten si parinte pentru generatiile de elevi pe care i-a crescut si educat in spiritul hasdeean,un profesor de mare calitate morala si profesionala.Sincere condoleante familiei pentru aceasta grea pierdere.

  • O MARE PIERDERE pt. Haşdeu, nici acum nu-mi vine să cred, efectiv sunt şocat de tragica veste !! A fost unul dintre cei mai merituoşi şi străluciţi dascăli ai Haşdeului, un excepţional profesor care a făcut cinste cu adevărat acestui colegiu !!
    Doamnee, ce mai profesor ! Şi ce mai OM !! Câtă înţelepciune şi modestie avea în el, dincolo de pregătirea sa profesională !! Nu ca alţii pe care i-am cunoscut acolo… Numai cu nasul pe sus…. De nu-ţi răspundeau nici la ,,bună ziua” şi te mai dispreţuiau şi direct, prin vorbe nepotrivite, atitudini nepotrivite…
    Pe când la D-NUL IACOB NICOLAE absolut nimic de reproşat, omul acesta nu cred să fi făcut vreodată măcar un minimum de rău (sau de deranj) cuiva în viaţa lui !! A fost, aş putea spune (şi fără să exagerez), UN SFÂNT printre ceilalţi profesori ai Haşdeului, fie ei cinstiţi sau necinstiţi, corecţi sau şpăgari, modeşti sau aroganţi din cale-afară…

    P.S. -Mă aşteptam şi m-aş fi bucurat ca în textul acestui articol referinţa la cel care a fost strălucitul profesor IACOB NICOLAE s-o facă d-na directoare TĂNĂSESCU (în calitate de director, de reprezentant principal al Haşdeului) ori măcar adjuncta Anca Florea. Aşa ar fi fost normal şi de bun-simţ ca una din ele să transmită presei elogiul. Nu să vină ,,elogiul” tocmai din partea unuia ca Ţepeluş… Păi ăsta se compară cu unul ca IACOB, de vorbeşte despre dumnealui ?? Nu i-o fi ruşine ??

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.