A murit un mare om de cultură buzoian Alexandru Oproescu, fost director 33 de ani la Biblioteca Județeană V. Voiculescu
UPDATE
Alex. Oproescu se va întoarce la Bibliotecă pentru un ultim rămas bun. Trupul neînsuflețit al celui care și-a dedicat întreaga viață și energie bibliotecii și care a făcut să renască biblioteca publică la Buzău va poposi luni, 29 mai, pentru câteva ore, în aula Basil Iorgulescu a Bibliotecii Județene ”V. Voiculescu”, urmând ca la orele serii să fie depus la capela Cimitirului Dumbrava.
Tristul anunț a fost făcut vineri seara, la ora 18.00, pe Facebook de o fostă angajata bibliotecii, Marcela Chiriță, cea care i-a fost alături de mulți ani importantului om de cultură buzoian.
Prieteni, cunoscuți, colegi, vă anunț că astăzi, 26 mai la ora 18, s-a stins din viață cel care a ars ca o torță timp de 33 de ani, pentru Biblioteca județeană și cultura buzoiană, Alexandru Oproescu. Acum nu-mi găsesc cuvintele să pot spune tot ce merită acest Om cu care timpul n-a mai avut răbdare. Mă rog ca Dumnezeu să-l primească așa cum merită în Împărăția Sa.
Alexandru Oproescu avea 77 de ani. Trupul îi va fi depus la capela Cimitirului Dumbrava, unde va fi înmormântat marți. În urmă cu câteva zile, la ultima aniversare a cărturarului buzoian, ziarul Opinia așternea următoarele rânduri despre acesta:
„Considerat unul dintre cei mai mari oameni de bibliotecă pe care i-a cunoscut România contemporană, buzoianul Alex. Oproescu împlinește astăzi 77 de ani. Născut în ziua de 8 mai 1940, în familia lui Constantin și Alexandrinei Oproescu, mici negustori din Nehoiu, Alex. Oproescu a absolvit Liceul teoretic din Pătârlagele, Școala postliceală de biblioteconomie București și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza“ Iași. Din anul 1960 până în anul 1968 este director al Bibliotecii raionale Rm. Sărat, după noua împărțire administrativ-teritorială, un timp este inspector la CJCA, „cu probleme de biblioteci“, iar din anul 1970 până în anul 2003, când s-a pensionat, director al Bibliotecii municipale Buzău, devenită județeană în anul 1973. De numele său se leagă dezvoltarea și modernizarea bibliotecilor de la Curbura Carpaților. Este autor a 26 de cărți, unele în colaborare, și a numeroase articole de istorie literară și istoria presei, de biblioteconomie. Din anul 1992, când Biblioteca a devenit instituție editoare, de fapt prima editură locală postdecembristă, a coordonat apariția a peste 60 de volume. Demn de menționat este faptul că, deși cu sănătatea precară, Alex. Oproescu încă mai scrie și își publică în regie proprie cărțile. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1995 și Cetățean de onoare al Municipiului Buzău din anul 2005”.
Marin Ifrim: Dumnezeu să-l ierte. A fost un om în care au coexistat natura umană cu livrescul profesiei. Ne-am ciondănit mult, niciodată cu patimi inumane. Mi-a făcut mult bine. Am aflat că a murit de la Nistor Tănăsescu, acum câteva minute. E o pierdere matematică pentru cultura buzoiană. Au încercat să-i prelungească zilele doamna Marcela Chiriță și doamna avocat Mihaela Roxana Constantinescu. Suflete rare. Domnul să-l aibă în pază. A fost un om mai inconfundabil decât amprentele umane…
Dumnezeu să-l ierte! A fost un mare om de cultura şi un profesionist în tot ceea ce însemna biblioteconomie. Mulţi autori buzoieni îi sunt datori măcar cu un gând bun şi un omagiu etern. Păcat că ne amintim de ei doar atunci când trec în eternitate, dar de a doua zi îi uităm. Oficialităţile locale şi judeţene ar trebui să acorde mai multă atenţie culturii. Dar are cine?