A scăpat de sudălmi, de-acum va primi doar felicitări

Caz problematic ani la rând, rezolvat în această toamnă.

Cea mai cunoscută iubitoare de animale din județul Buzău a reușit să mute zecile de câini de lângă casa din Aldeni (comuna Cernătești) pe un tăpșan din comuna V. Vodă.

Noul padoc de la V. Vodă, amenajat pe un teren primit moștenire. Amenajările continuă

În acest fel, Daniela Săndoiu a scăpat de sudălmile primite de la vecinii deranjați de prezența câinilor în zona locuită. De acum va culege doar felicitările comunității pentru că și-a dedicat viața ajutorării animalelor abondonate (din care unele suferinde) pe marginea drumurilor din județ.

La noul padoc. „Nu va speriați de Măgăruș ( așa îl cheamă pe acest ciufulit), el vrea doar sa fie mângâiat și iubit!

„Dragii mei, pe 20 octombrie este ziua mea! Ca întotdeauna mi-o voi petrece alături de cățeii pe care îi am în grijă! Cei ce mă cunoașteți știți că nu îmi doresc nimic pentru mine! Aș vrea ca toți cei care mă cunosc sau care îmi apreciază munca, din puținul lor, să doneze pentru sufletele aflate în grija noastră! Suntem cu ei în câmp și avem încă multe neajunsuri! Drumul de acces e foarte rău, trebuie făcute cuști, trebuie un bazin de apa, mâncare! Dacă vreți să îmi faceți un cadou, materialele de construcții ar fi cel mai frumos cadou!”, e mesajul postat azi pe facebook de Daniela Săndoiu.

Drumul de acces devine impracticabil atunci când plouă
„Avem nevoie de îngrijitor la căței! Cei interesați pot suna la 0784135746! Dacă nu iubiți animalele,va place băutura și sunteți hoți și mincinoși vă rugam să vă abțineți! Întâlnind numai aceste categorii până acum ne-am saturat! Buzău! Se oferă cazare!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „A scăpat de sudălmi, de-acum va primi doar felicitări

  • Madam, ia 3-4 copii de la orfelinat si da-le aripi, schimba-le destinul, fa o chestie memorabila si vei dainui in sufletul lor !!!
    Lasa cainii, si asa ii tii captivi pana la moarte. Ce crezi ca faci cu asta ?!

  • Are nevoie de ajutor material nu de felicitari !!!!! ajutor concret : mancare pt catei si materiale de constructie !!!!!!! adapostul trebuie acoperit !!!!!! Vine iarna !!!!!! ajutati oameni buni !!!!! cu ce poate fiecare !!!!!

  • Pentru copii din orfelinate exista statul roman, drepturile omului, etc. Daca ești unul dintre cei care calca caini cu mașina, din sadism, sper sa experimentezi ce ai făcut.
    Insist :pentru copii amărâți sunt puși de noi aia de la guvern.
    Tu câți copii ai ajutat? Concret!

  • Cătălin: Cum e posibil ca atunci când cineva își dedică timpul și face atâtea eforturi pentru niște ființe, niște suflete, în loc de aprecieri să aibă parte de critici?!? Îi adăpostește, îi hrănește, îi îngrijește, le face vaccinuri, tratamente, le oferă iubire! Practic pe majoritatea îi salvează de la moarte!
    Mai bine să scrii ce-ai făcut DUMNEATA pentru comunitate în loc să-i critici pe alții!!!

  • Nici macar nu are rost sa va raspund. Traiti in lumea voastra. Cresteti caini si pisici, iar copiii amarati va sunt doar niste imagini la televizor.
    Offff, natie bolnava….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.