A treia școală mare unde s-a asfaltat în această toamnă. Ce se urmărește

Ieri s-a turnat asfalt – primul strat – în curtea celei de-a doua școli – ca număr de elevi – din Buzău – Școala nr 15  (G. E. Palade).

Azi ar fi trebuit să se aștearnă și stratul doi, dar din cauza ploii muncitorii au fost direcționați pentru a pregăti aleea de acces în școală, urmând ca mâine – dacă vremea va permite – să se finalizeze întreaga incintă.

În această toamnă, Urbis Serv – la comanda municipalității – a asfaltat curtea și aleile și de la cea mai mare școală din Buzău (peste 2200 de elevi) – Școala nr. 11 (vezi foto alăturat).

Anterior s-a procedat similar și la Liceul Alexandru Marghiloman din cartierul Dorobanți II.

Primarul C-tin Toma a anunțat că în 2019 municipalitatea se va apleca și asupra celorlalte unități de învățământ din oraș.

Sport în curtea școlii

Prin asfaltarea curților și a terenurilor de sport se urmărește și încurajarea elevilor din cartierele Buzăului de a veni în timpul liber și a face sport la școală.

În acest sens, s-a emis și o hotărâre de Consiliu Local prin care școlile și liceele trebuie să aibă porțile deschise în weekenduri și vacanțe pentru toți copiii/elevii care vor să practice sportul, fără a mai fi nevoie să vină cu părinții sau să prezinte carnetul de note.

loading...

Un comentariu la „A treia școală mare unde s-a asfaltat în această toamnă. Ce se urmărește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.