Această bătrână de etnie romă n-a luat legumele și fructele de la magazin
Scenă care n-a trecut neobservată azi de mai mulți cetățeni din zona Unirii Sud și care a provocat discuții variate.
Bătrâna de etnie romă din imagine, care se ocupă în ciuda vârstei înaintate cu colectarea peturilor, a zăbovit mult astăzi la prânz aplecată într-un tomberon.
De acolo femeia, pe nume Elisaveta, a scos cu grijă câteva fructe și legume aruncate de cineva.
Apoi a luat cele câteva roșii, mere și piersici extrase de la gunoi și le-a spălat meticulos în apa dintr-o găleată unde se ține de obicei mopul.
Bătrâna s-a așezat apoi la umbră, unde cu capul în jos, știindu-se atent urmărită, și-a luat gustarea.
„Sunt săracă maică. Mi-e foame, trebuie să trăiesc și eu. Din peturile astea abia iau câte 5 lei pe zi. Așa că, atunci când găsesc ceva de mâncare prin tomberoane, și mai e bun, îl iau și-l mănânc. Când ți-e foame, nu-ți mai e rușine”, a spus femeia.
După ce și-a luat gustarea, femeia gârbovită și-a strâns calabalâcul și a plecat spre alte platforme de gunoi. După peturi dar și resturi alimentare.
Întâmplarea a provocat mila unor doamne, dar și dezgustul altora, care se întrebau pe bună dreptate de ce bătrâna romă nu merge să ia masa la cantina socială.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
