ACUM. Se lucrează pe ambele părți. Str. Transilvaniei

Vești bune pentru șoferi și riverani în privința străzii Transilvaniei.

Sunt imagini de azi, sâmbătă, de dimineață.

În primul rând s-au reluat lucrările pe segmentul decopertat.

Muncitorii de la Strabag au anunțat că problema tehnică a fost depășită.

„Balastul este combinat cu ciment. Rezultă dedesubt un soi de beton cu capacități portante. Au fost mai multe variante, asta s-a ales. Deja dinspre podul de la fabrica de bere s-au făcut primii 150 de metri. Peste acest beton se va pune piatră concasată, iar apoi straturile de asfalt”.

Primul segment rezolvat. Se va pune peste un strat de piatră concasată, iar apoi straturile de asfalt
S-a excavat până la 70 cm. Transilvaniei va fi strada cu cea mai bună fundație din Buzău (între fabrica de bere și Clubul Polițiștilor)

C-tin Toma: „L-am adus la Buzău pe directorul Strabag România. Mi-a promis că lucrările vor progresa rapid. Într-o lună și jumătate, dacă ne lasă ploaia, se va turna asfalt pe jumătatea deja excavată”

Pentru a veni în ajutorul șoferilor, Urbis Serv lucrează de două zile la astuparea gropilor de pe jumătatea străzii deschisă traficului.

Foto, în această dimineață, pe str. Transilvaniei

Citește și:

loading...

4 comentarii la „ACUM. Se lucrează pe ambele părți. Str. Transilvaniei

  • Tronsonul Ursus – Str Depozitului are traficul cel mai mare ( trafic greu in special ) , cu mult peste cel din zona care se reface acum; se simt trepidatiile si in casele celor care locuiesc acolo; Nu s-au gindit sa se ocupe si aici de terasament

    Răspunde
  • Eu zic sa-si dea Toma demisia sI sa vina URGENT un pnelist de al tau anonimule.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.