Acum toată lumea plânge după ea. „Prea târziu!”

Fotografia de mai jos a fost făcută de un localnic la sfârșitul lunii octombrie.

Atenție, ne pleacă doamna doctor. Pe bune! Și-a strâns toată mobila din cabinet în camion”.

Cuvintele de mai sus și fotografia aparțin unui localnic din Maxenu (comuna Țintești), sat aflat la doar 10 km de orașul Buzău.

Trei luni fără medic în sat!

Doamna dr. Ana Maria Iosif chiar a plecat. Și nu s-a mai întors în sat. După 13 ani în care a servit, ca medic de familie, comunitatea din Maxenu!

De atunci, din 28 octombrie 2021, cabinetul e gol, cu lacătul la ușă. Un alt medic n-a venit în loc. Situația nu convine, evident, localnicilor care au început să se plângă la Buzău și să caute vinovați. 1100 de localnici din Maxenu erau (și încă mai sunt) înscriși la dna dr. Iosif.

Dna doctor: „Prea târziu!”

„Zău, e ciudat. În octombrie, înainte să plec și apoi, după ce am eliberat cabinetul, nu m-a căutat nimeni. Indiferență totală. Acum, ca la un semn, toată lumea mă sună și mă întreabă când mă întorc. Ei bine, îmi pare rău, dar nu mă mai întorc. Nici nu mai vreau și nici nu mai pot, legal. Am desființat cabinetul de la Maxenu și m-am mutat la Smeeni. Legea nu-mi dă voie să mai deschid alt cabinet. Subiectul e închis”

Cabinetul medical de la Maxenu, în dreapta clădirii din imagine

Cine e de vină ?

Dr. Ana Maria Iosif: „La 1 noiembrie a expirat contractul de comodat pentru cabinetul medical dintre firma mea și Primăria Țintești. Mi s-a comunicat că nu se poate prelungi contractul de comodat, că se va face licitație pentru închirierea acelui spațiu pe bani. Am înțeles că toți consilierii locali, indiferent de partid, au votat ca spațiul să fie scos la licitație. Nu știu dacă ei sunt de vină, și nici primarul. Probabil că așa li s-a spus dinspre juristul primăriei, că nu se poate prelungi comodatul. Lucru neadevărat, eu le-am trimis, înainte să plec, zeci de pagini, dar nu cred că s-a uitat cineva pe ele”.

Dă-i românului mintea de pe urmă

Acum, consilierii locali (8 PSD + 5 PNL) regretă c-au votat – în unanimitate! – pentru închirierea spațiului. Nu s-au gândit că dna doctor se va supăra și va pleca. Gândirea de atunci a fost că dna doctor va accepta să achite câteva milioane de lei vechi pe lună drept chirie („Are de unde!”), mai ales că spațiul era vizat, pe atunci, și de o dnă doctor stomatolog.

A doua întâmplare nefericită, nu s-a găsit, de la 1 noiembrie, niciun alt doctor de familie care să vină la Maxenu. De vină ar fi și legislația, care nu permite unui medic care are deja cabinet(e) să deschidă și în altă parte.

Primar Țintești: „N-am crezut să existe o așa criză de medici de familie, deși facultățile de profil au absolvenți în fiecare an. Apoi, există și această problemă legislativă, deși ar fi medici interesați să vină și la Maxenu, n-o pot face pentru că nu-și pot deschide alt cabinet. I-am informat pe parlamentarii de Buzău despre această problemă, vor încerca să modifice legea”

Până se va modifica legislația sau se va găsi un medic de familie „nou-nouț” pentru Maxenu, localnicii (1100 de persoane!) trebuie să meargă până la Smeeni la noul cabinet al dnei dr. Iosif.

„Eu mă ocup în continuare de toți, n-am renunțat la ei, doar că nu mai pot veni la Maxenu”, a explicat dna doctor.

Problema acută e pentru pacienții nedeplasabili, pentru care deocamdată nu există nicio soluție.

Citește și:

loading...

6 comentarii la „Acum toată lumea plânge după ea. „Prea târziu!”

  • Fiind vorba de Tintesti, sigur se modifica legea. Doar si corifeul tintestean, dl Toma, afland ca nu poate initia un nou referendum pe tema unirii Buzaului cu Tintesti deoarece nu-i permite legea, a scos o cugetare inspirata din putul gandirii lui Lapusneanu, sau a Regelui Soare, Ludovic IV: nicio problema, modificam legea!
    P.S. Cu astia trebuia sa ne unim noi?…

    Răspunde
  • Dacă ieșea referendumul….. se licita frumos, ca la oras,
    dar asa….

    Răspunde
  • Unde nu-i cap vai de picioare!

    Unde liderii comunitatii nu judeca, Vai de pacienti!
    Apropos : jurista este pacient inregistrat la acest cabinet sau but ?

    O mai tine Primarul in functie sau o trimite la plimbare?

    Sau are ” pile la cel de sus ” ? Tintestenii stiu de ce !

    Răspunde
  • Eu cred ca e bine ca s-a dus, era anormal sa beneficieze gratis de avutul comunitatii locale Maxenu pentru a face afaceri private, ca medicina de familie e o afacere privata (conectata major la conducta de bani publici).
    Mai ales in conditiile in care afaceri private cu adevarat doreau sa plateasca primariei bani sub forma de chirie pentru a utiliza acel spatiu pe care doarma doctor l-a primit cadou pentru a isi desfasura afacerea acolo.
    Cand a fost vorba ca sa plateasca ceva, a fugit repede pe capul altei primarii (Smeeni) care din prostie i-a oferit gratis imobile pentru afacerea privata pe care o desfasoara, si unde va sta si acolo precum capusa pe bugetul local pana se trezesc la realitate cei din comunitate ca e anormal ca o femeie de afaceri sa nu plateasca nimic catre bugetul local desi se foloseste de proprietatile comunitatii locale ca sa scoata multi bani, mai ales in conditiile in care un medic de familie incaseaza lunar aproximativ 3000 euro de la bugetul central doar pentru ca are titlul de medic de familie. Plus ce se incaseaza de la minister la fiecare cetatean in parte ce ii calca pragul, ca nimic nu e gratis, o simpla luare de tensiune se deconteaza la minister minim cat contravaloarea unei ore de munca.
    Era anormal ca ea doar sa incaseze bani si toate cheltuielile sa fie platite de primarie din bugetul local.
    E plina tara de „oameni de afaceri” a caror singura afacere e cu statul, adica capusarea statului, statul asigura cheltuielile afacerii, iar privatul beneficiaza de profit fara sa aiba cheltuieli.
    Oare cat timp va dura pana se prind si cei din Smeeni ca sunt luati de fraieri?

    Răspunde
  • Unde nu este cap,vai de picioare ! Asa ca,…..ciocu mic si sa nu va vaitai de dureri de picioare ca o sa trebuiasca sa mergeti la doctor,ceva mai departe.Credeti ca cei care mergem la doctorii din oras,nu trebie sa „cotizam” ca sa ni se acorde mai multa” atentie? Asa ca,nu va ramane decat ….. telefonul la 112 daca aveti vre-o urgenta!

    Răspunde
  • Lamento,
    de Ștefan Cazimir
    Ni-i sănătatea zi de zi
    Legată doar c-un fir de ață
    Și din multiple nevralgii
    Țesută-i scurta noastră viață.

    Dureri de gât, dureri de dinți,
    Dureri de cap din abundență
    Nenumărate suferinți
    Ne umplu biata existență.

    Dar pe deasupra tuturora
    Mă supără urât de tot
    Și zilnic își respectă ora
    Durerea crâncenă de cot.

    Ce leacuri n-am cercat, o, Doamne!
    Pilule, frecții, băi, pomezi..
    Trec ani în șir, trec veri și toamne
    Durere, când ai să cedezi?

    Întâmpinând destule piedici,
    Mi-am spus necazul peste tot,
    Dar ce-ți pot face bieții medici
    Când și pe ei îi doare-n cot?
    ……..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.