Adio, Ecogen! Hai cu cazanele! Cum se vor încălzi buzoienii la iarnă

E anunțul zilei la Buzău, unul aproape „istoric” pentru încălzirea centralizată din oraș.

Încălzirea centralizată a municipiului se desprinde de „fabrica de căldură” din Zona Industrială (de lângă Fabrica de Zahăr). Numită CET înainte de 89, rebotezată Ecogen după investiția din 2008.

În iarna viitoare orașul Buzău va fi încălzit cu ajutorul unui cazan mare și a altor șase cazane mai mici care vor fi puse în funcțiune în săptămânile viitoare în Dorobanți, Micro III și Caraiman.

CT 1 Micro III: două cazane mici – total 4,8 Gcal/h

CT 7 Caraiman: trei cazane mici – total 4 Gcal/h

CT 4 Dorobanți: un cazan mare și unul mic – total 11,2 Gcal/h

Acesta e cazanul mare ce se montează în Dorobanți I și care va încălzi jumătate din oraș

Fiecare din centralele termice de mai sus va încălzi o zonă distinctă din Buzău (vezi harta mai jos). Pe lângă căldura din calorifere, cazanele vor asigura și apa caldă pentru consumatorii rămași la RAM. În cele trei centrale termice acum e șantier, investiția totală fiind de 1,8 mil. euro.

Conform proiectului tehnic realizat de S.C.IPCT INSTALAŢII SRL – Bucureşti, RAM va putea alimenta patru mii de apartamente, 27 de agenţi economici din reţeaua de agent primar, 39 de agenţi economici din puncte termice și 18 unități de învățământ.   

Atenție, cartierul Micro XIV a fost și va rămâne independent, având centrală și rețea de distribuție proprie, independentă față de restul orașului.

Ecogen faliment

Demararea investiției Primăriei Buzău va însemna falimentul imediat al Ecogen Energy, firma care a preluat activele fostului CET Buzău. În acest moment, Ecogen mai dă buzoienilor apa caldă de la robinet, dar în zilele următoare va fi tăiată și aceasta. Se lucrează intens la punerea în funcțiune a cazanului mare din Dorobanți și apoi, adio, Ecogen.

Fabrica de căldură de la Ecogen

Doar patru mii de apartamente ?

Surprinde numărul mic de apartamente trecute în proiect. Se estimează că două mii de locuințe se vor fi debranșat în această vară, altă mie va urma în toamnă, dar numărul total nu va coborî totuși la patru mii. Atenție însă, în paralel se lucrează la montarea de centrale în școli, licee, grădinițe și creșe, iar economia de gigacalorii va putea fi folosită pentru apartamente.

Toma, emoții

Cele mai mari emoții privitoare la funcționarea corectă a noului sistem le are primarul Toma, care își riscă al doilea mandat dacă lucrurile vor merge prost. Însă, dacă Toma va fi reușit să îmblânzească și acest „câine rău” al orașului, care a produs pierderi financiare considerabile în anii trecuți, atunci va porni favorit la alegerile din iunie anul viitor.

După ce a eliminat mafia maxi-taxi din oraș, pe „mafiotul” Tescaru de la Comp. de Apă, Toma va suprima și „căpușa” Ecogen. Un alt lucru important a fost dotarea Urbis Serv cu stație nouă de asfalt și utilaje moderne de asfaltare.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Adio, Ecogen! Hai cu cazanele! Cum se vor încălzi buzoienii la iarnă

  • Eu nu inteleg un lucru.
    Toma urla in gura mare: “mafiotul” Tescaru, ne da apa scump, etc. A plecat Tescaru, s a ieftinit apa? Ba ne explica noua sefa ca trebuie marit pretul modic din cauza contractelor cu uniunea.
    Acum cu ecogen… centrale peste tot, etc, etc. Si cand colo investitie de 1.8 milioane de euro ca sa deserveasca 4000 de apartamente. Pai parca spunea ca gcal e scumpa , acum nu mai e? Ba mai e si santier de 1.8 mil Euro ca sa le puna in functiune.
    Eu sper sa si riste mandatul si sa piarda, cum a facut la europarlamentare.
    Ca in afara de paranghelii si defilari nu prea s a facut mare lucru.

  • Pe bune Dani xl,nu s-a făcut în oraș daca sunteti împotriva lui Toma, adică în opoziție. Pentru voi e clar nu se vede, dar eu zic sa fim realiști că nici eu nu sunt cu PSD dar s-a schimbat mult orașul în bine și dacă vrei îți dau câteva exemple care pe timpul celuilalt nu știu să se fi făcut ceva…când se face de ce se face, când nu se face, de ce nu se face și tot așa suntem noi românii ..

  • Daca Toma a sfătuit buzoienii sa se debranseze (si multi ca oile au facut asta) de ce se mai agita sa puna nu stiu cate cazane???
    Pune pe chituci Ram-ul cand ATENTIE se putea face totusi ceva sa il reporneasca!
    La ce ne mai arunca pleava in ochi ca la iarna buzoienii se vor incalzi…
    Tereaca daca ai sange de DAC in tine lasi comentariul asa cum l-am scris!

  • Asa cum micro 14 este independent termic,asa ar trebui găsită o soluție si pt celelalte cartiere…trecerea la încălzirea individuală a unui întreg oras nu se poate face ,asa,de la o iarnă la alta,având în vedere posibilitățile financiare a majorității cetățenilor.oricum a fost o manipulare ,care a adus beneficii financiare in buzunarul comercianților de profil..

  • Păi, dragă Alexx, ce n-ai înțeles? Tocmai au repornit RAM-ul prin această acțiune, dar nu se știe pentru cât timp! Și de ce să îi faci oi pe cei care au ales să-și asigure independent un confort în locuință și să se încălzească cu mijloace proprii?
    Omul, adică primarul, a spus foarte clar încă de la preluarea mandatului că va veni vremea când va trebui să ne luăm soarta în mâini și să nu mai stăm cu mâna întinsă, la mila autorităților. Sistemul capitalist începe să prindă contur și la noi, astfel încât cine poate oase roade… Asta e!
    Câteva zeci de mii de buzoieni, de-a lungul timpului, se pare că au înțeles că sistemul centralizat, indiferent de cât de bine a fost el gândit, în general, la noi, pe plan local, nu prea funcționează și deci nu mai are viitor. Cunoaștem cu toții cauzele… Ceea ce se face acum cu instalarea de cazane „zonale” este o soluție de avarie. Foarte posibil, din nefericire, ca în plină iarnă, această soluție să crape, să cedeze tot sistemul, sau porțiuni din acesta.
    Numai astă iarnă, în unele zone, au fost văzuți cei de la RAM, pe teren săpând și reparând tronsoane de conductă, de nenumărate ori. Rețeaua e veche și generează pierderi, toată lumea cunoaște asta, dar se face că nu știe. Dacă va ceda această rețea, și cu siguranță că va ceda, va fi o tragedie pentru cei nedebranșați să rămână în plină iarnă chiar și numai câteva zile, fără căldură.
    Cred că se vor face debranșări și în plină iarnă…

  • Pt. „Unul cu centrală”. S-a mai pulverizat un mit. Da, se poate face debranșare si in plina iarna. Se intrerupe apa de jos de la robinet, se taie teava, se pune cep și se da din nou drumul la caldura. O oră durează!

  • Reteaua de termoficare subterana e noua,modernizata,fara pierderi.Nu va ,,crapa”.Problema va fi la producerea agentului termic.Cazanele sunt subdimensionate.Vor fi calorifere amortite la un pret mare!…

  • VETI VEDEA CA TOTUL O SA FIE UN FIASCO NEINCALZIT , MAI VORBIM LA IARNA,LUCRURILE NU SE FAC ASA FARA SA STII LA CATE APARTAMENTE VEI MAI DA CALDURA, NEMAIVORBIND DE FAPTUL CA SUNT IMPRASTIATE PESTE TOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.