Adio maxi taxi pe ruta 2 ? Iată ce s-a întâmplat!

Serviciul maxi taxi riscă să fie eliminat de pe traseul nr. 2.

Asociația de dezvoltare Buzău – Mărăcineni – Săpoca (cea care coordonează Trans-Bus) a câștigat zilele trecute la Ploiești apelul în procesul contra transportatorilor privați.

Pe fond, la Tribunalul Buzău, câștigaseră patronii de maxi taxi, reuniți de asemenea într-o asociație.


Rămân doar autobuzele ?

Dacă maxi taxi va fi eliminat de pe traseu, pe ruta numărul 2 ar urma să rămână doar autobuzele. Trans Bus este pregătită să suplimenteze numărul de autobuze pentru ca frecvența în stații să fie una acceptabilă. De asemenea, Trans-Bus urmează să prelungească programul de funcționare până la ora 24.00.

Autobuzele circulă acum până la Valea Puțului, aproape de granița cu comuna Cernătești.


P.S.1 Patronii de maxi taxi nu se lasă și prelungesc disputa juridică. Aceștia au depus o contestație la hotărârea Curții de Apel Ploiești ce va fi judecată pe 11 septembrie. În baza acelei contestații vor rămâne pe traseu până la judecarea ei.


P.S.2 Transportatorii privați susțin că au fost păcăliți de Primăria Buzău. Aceștia au acceptat să-și rezilieze contractele pe șase ani pe care le aveau cu Primăria Buzău sub promisiunea că se va organiza o nouă licitație de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Numai că între timp a apărut ideea ca pe traseu să rămână doar societatea de stat Trans-Bus, unde sunt acționari primăriile Buzău, Mărăcineni și Săpoca.

Citește și articolul: Invazie de șoferi la Trans-Bus Buzău. Iată de ce!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

7 comentarii la „Adio maxi taxi pe ruta 2 ? Iată ce s-a întâmplat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.