Al patrulea mare proiect cu fonduri europene atras de CJ Buzău. Al cincilea e pe țeavă

Anterior CJ Buzău semnase pentru reabilitarea – tot pe bani europeni – a clădirii Bibliotecii Județene, a fostului Spital Brătianu de la Bd. Unirii și a drumului județean de la de la Vadu Pașii prin Săgeata până la Robeasca.

De această dată, Neagu a semnat pentru 1,9 milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru refacerea clădirii Secției Dermato Venerice a Spitalului Județean de pe strada Plevnei.

„E al patrulea proiect mare cu fonduri europene atras de CJ Buzău. Clădirea va fi reabilitată energetic și termic. Aceasta însemnaă un confort sporit pentru pacienți și personal, dar și costuri reduse de întreținere. Valoarea proiectului e de 1,9 milioane de lei, din care doar 2% va însemna participarea CJ Buzău. Sper ca licitația pentru desemnarea firmei executante să meargă lis, iar cât de curând să înceapă lucrările”, a precizat Emanoil Neagu.


„Țin să felicit departamentul pentru fonduri europene al CJ Buzău condus de doamna Liliana Nicolae. Exigențele noastre sunt mari. Nu e ușor să accesezi astfel de proiecte, pretențiile sunt foarte ridicate”, a declarat Luminița Mihailov, director al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.

Claudiu Damian, directorul Spitalului Județean, a anunțat că modernizările vor cuprinde inclusiv schimbarea aparaturii medicale și a celor 10 paturi folosite pentru internări.

Pe durata lucrărilor, secția Dermato-Venerice va fi mutată într-un alt corp de clădire.

Emanoil Neagu a anunțat că în curând va semna un nou contract important cu fonduri europene. E cel care privește modernizarea UPU Buzău proiect de 3 milioane de euro despre care buzoienii.ro a furnizat detalii AICI.

Citește și articolul: Ce rușine pentru armata română! Face speculă cu necazul buzoienilor! Cere bani (mulți) pentru podul de pontoane

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii la „Al patrulea mare proiect cu fonduri europene atras de CJ Buzău. Al cincilea e pe țeavă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.