„Am auzit ajutor și apoi un țipăt scurt, au! Am ieșit pe stradă și am chemat doi polițiști locali”. Iată mărturia completă! Femeia ucisă lucra la Ductil

Crima s-a produs azi, în jurul orei 11.00, la o casă cu două camere ce erau închiriate de proprietari de pe strada Mărăști.

În prima cameră, pe dreapta, locuia de o săptămână femeia de 54 de ani ucisă azi, în cealaltă, din față, bătrâna care a auzit ultimul strigăt al victimei.

Cele două camere sunt unite de un hol, prin care se făcea accesul din stradă. Bătrâna a fost confidentul victimei din ultima săptămână.

„Am auzit, azi, pe la 11.00, un strigăt al ei. Ajutor! Apoi, imediat, un alt strigăt: Au! Atât. Am ieșit imediat pe hol, ușa era închisă. Am bătut la ușă, am strigat-o, Aurica, nimic. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Am ieșit afară, la colț m-am întâlnit cu doi polițiști locali. Le-am povestit ce am auzit, i-am rugat să vină să vadă. Au bătut la ușă și apoi au amenințat că sparg ușa dacă nu se deschide. Atunci a deschis, a scos capul. Polițiștii au întrebat, ce face soția ? El a răspuns că doarme. Atunci polițiștii au deschis ușa larg și au văzut că și lui îi curgea sânge din mâini. Se tăiase și el, iar pe ea o omorâse”, i-a povestit femeia reporterului buzoienii.ro.

Bătrâna a narat și ce s-a întâmplat în ultima săptămână din viața victimei.

„Mi-a spus că a plecat de acasă după ce soțul a strâns-o de gât. O mai bătea, dar atunci a întrecut măsura. Mi-a zis că acasă nu se mai întoarce. Are trei băieți mari, cel mic de 27, cel mare de 33. La mijloc e și un al treilea bărbat, mi-a spus că s-au iubit mult în tinerețe, dar că atunci nu s-au putut lua. Acum s-au reîntâlnit și au început să se iubească din nou, dar fiecare din ei erau căsătoriți. Ce e ciudat e că pe el, pe amant, nu l-am văzut niciodată pe aici, dar în schimb, soțul venea în fiecare zi. Îi aducea de mâncare, îi gătea aci pe plita asta, zilele trecute i-a adus radiatorul să se încălzească, uitați aici în glastră și acest trandafir pe care i l-a adus duminică. Era foarte grijuliu cu ea. Am și întrebat-o de ce se chinuie pe aici, când are casă ca lumea în Mihai Viteazu”.

Soțul femeii avea 58 de ani și a fost arestat. După ce și-a ucis soția, a avut o tentativă de a se sinucide, nedusă însă până la capăt. Medicii de la ambulanță, i-au acordat ajutor, iar acum a rămas doar că tăietura. Va fi acuzat de crimă, iar următorii ani, probabil, ultimii, îi va petrece după gratii. Și el lucra tot la Ductil. Unul dintre băieți, cel puțin, a venit la casa de pe strada Mărăști și a început să plângă în hohote.

loading...

2 comentarii la „„Am auzit ajutor și apoi un țipăt scurt, au! Am ieșit pe stradă și am chemat doi polițiști locali”. Iată mărturia completă! Femeia ucisă lucra la Ductil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.