„Am cerut prin ordonanță președințială după ce am fost acolo cu poliția”

Astăzi este pe rolul Tribunalului Buzău plângerea – la urgență – formulată de Primăria Buzău împotriva Ecogen.

„Am invocat forța majoră. Este o situație stringentă pentru opt mii de familii de buzoieni care pot rămâne fără apă caldă. Am solicitat instanței prin ordonanță președințială să dispună de urgență către Ecogen să ne permită să ne luăm bunul nostru din curtea lor. E vorba de acel cazan de apă fierbinte de 10 Gcal care aparține Primăriei Buzău, dar care a rămas la ei în custodie”, a anunțat Primarul C-tin Toma.

Primarul C-tin Toma vs Vasile Munteniță, directorul Ecogen

Săptămâna trecută muncitori de la RAM – dotați cu macara și camion – însoțiți de reprezentanți ai Primăriei Buzău, au mers la Ecogen pentru a lua cazanul. Numai că au fost refuzați.

Motivația Ecogen este că acel cazan e prins în instalația Ecogen – unde are rolul său de backup – iar pentru eliberarea lui e nevoie ca RAM să modifice proiectul. Numai că proiectul e (în) proprietatea Ecogen, iar RAM nu are acces la el.

Intenția Primăriei Buzău și a RAM este de a pune în funcțiune acel cazan (la PT 4 din Dorobanți I) cu care să livreze în această vară apă caldă, iar de la iarnă căldură în calorifere.

În acest moment, apa caldă este furnizată de Ecogen Energy, firmă care deține două motoare cu care se produce în primul rând energie electrică. Apa caldă este un produs rezidual, obținută prin transfer termic de la uleiul cu care se răcesc motoarele

Punerea în funcțiune a cazanului ar fi o lovitură de leucă pentru Ecogen – „o altă căpușă pe cârca Primăriei Buzău și a buzoienilor”, după cum spune primarul Toma – care ar face cvasi-inutilă investiția de 15 milioane de euro a Ecogen de la Buzău.

Rămâne de văzut ce decizie vor lua azi judecătorii buzoieni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii la „„Am cerut prin ordonanță președințială după ce am fost acolo cu poliția”

  • nu poti baga un bun al tau intr-o afacere fara un contract ,Justitia nu=i va da dreptate .

  • “Afacerea” sa-si plateasca datoriile sau sa se duca dracului, sunt destui oameni care muncesc din greu in tara si strainatate si platesc cinstit darile, de ce sa stea in frig pentru matrapazlacurile lu’ Boscodeala?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.