Analiză. De ce am luat bătaie ? Puteți și dvs. să vă dați cu părerea

Le-am lăudat când au câștigat, corect e să le și criticăm acum – când au pierdut.

Singurul aspect pozitiv al meciului de azi e că a venit mai multă lume ca oricând.

Dar, ce păcat că publicul a plecat dezamăgit. Dacă s-ar fi câștigat azi duminica viitoare, cu Craiova, probabil că sala ar fi fost plină ochi.

Dar să revenim la explicațiile înfrângerii.

* În primul rând pentru că trioul jucătoarelor străine – osatura echipei – Ilyna (Belarus) – Maria Gedroit (Letonia) – Vinyukova (Rusia) a jucat slab. Internaționalele, plătite probabil foarte bine, au evoluat precum niște jucătoare modeste ale unei echipe de la retrogradare.

* Cel mai slab a jucat Maria Gedroit. Interul leton, de la care se aștepta atât, n-a dat niciun gol! Moale, fără vlagă, anemică și în atac și în apărare. „Nu ea e problema. A fost bolnavă. Și-a ieșit din mână. Nici n-a putut să joace mai mult, ca să-și reintre în ritm”, a explicat Romeo Ilie.

* Centrul Ilyna, cea care a încântat în primele meciuri la Buzău, a fost azi o amețită! Nu s-a înțeles cu colegele, a ratat mult, a fost individualistă. Muși s-a supărat pe ea, a ținut-o mult pe banca de rezerve.

* Viniyukova a jucat un pic mai bine față de colegele de mai sus, dar și ea a rămas datoare.

* Reporterul n-a remarcat asta, dar alții au zis și că poarta a fost slabă, „tot ce era șut însemna gol”.

* Depășit a părut a fi și Muși. Brașovul a citit jocul Buzăului. Mai exact al titularelor. Buzăul nu mai marca, jocul nu mergea. În disperare Muși a băgat „la greu” rezervele. N-au făcut nici ele mare brânză, la un moment dat sentimentele dominante din sală fiind neputința și deznădejdea.

*A plecat Ionela Goran! Cinci minute s-a căznit reporterul s-o caute pe banca de rezerve. Se vedea acut că e nevoie de ea pe teren. La final s-a aflat că a plecat de la echipă. Neînțelegeri. Goran a plecat la Cisnădie, de unde a venit la schimb un pivot – Ivănescu. A fost doar primul joc al noii venite, dar Goran ar fi reușit mai mult.

*Buzăul n-are rezervele Brașovului. Echipele cu pretenții la Cupele Europene au rezerve de valoare apropiată de a titularelor. Buzăul n-are încă așa ceva.

*Brașovul a bătut Buzăul cu pivoții. Vetkova și Ciuciulete au marcat și au scos 7 metri plus eliminări exact când oaspetelor le frigea buza. Nan și nou venita Ivănescu n-au reușit asta.

Acestea sunt explicațiile găsite de reporter și culese de la alți specialiști/microbiști din Buzău. Dacă dvs. nu sunteți de acord cu ele sau identificași și altele vă rugăm s-o faceți mai jos în rubrica de comentarii.

loading...

7 comentarii la „Analiză. De ce am luat bătaie ? Puteți și dvs. să vă dați cu părerea

  • In primul rând a lipsit voința.
    Apoi, cel mai acut s-a simțit lipsa unui portar, dar și a unui pivot.

    Răspunde
  • Eu sunt de parere ca ar trebui un antrenor mai tanar…si nu inteleg de ce la pauza domnul Musi era la o tigara in loc sa-si faca treaba.

    Răspunde
  • Gedroit e din Lituania daca are vreo importanta; cele 3 jucatoare straine sint valoroase, ( ar avea loc la mai toate echipele din Liga Florilor ) dar trebuie sa joace bine si alte jucatoare

    Răspunde
  • Ar trebui sa ne vedem lungul nasului, Brasovul e o nuca tare care joaca cu doua viteze in plus. Nu inteleg de ce nu s-a speculat faptul ca Brasovul nu are nici o aruncatoare de la 9 m. Singurul gol dat de afara în min 53! Aparare 6 in linie se juca prin anii 70. Nu s-a luat om la om singura jucatoare care a creat toate fazele de atac pozitional – centrul Brasovului. Banca depasita la toate capitolele. Meciul nu a fost pregatit, parca jucam cu echipa pe care nu am vazut- o niciodata. Pacat, azi am fi putut cistiga daca s-ar fi jucat mai curajos. numai ca din tribuna toti suntem antrenori, mai greu in dreptunghi. Sus capul ca meciul cuCraiova e si mai greu.

    Răspunde
  • Cea mai logica explicatie…fetele au pierdut pentru ca la meci n-a fost primarul Toma, el le-ar fi insuflat din tribune spiritul de invingator…asa ca, trebuie sa nu lipseasca si de la meciul cu Craiova!

    Răspunde
  • Suntem nou promovata ,ne-am propus sa nu retrogradam si acum e o tragedie ca am pierdut cu Brasovul.Ne grabim prea tare.Lasati echipa sa se rodeze .Viniyukova ,cand aveam handicap 8 goluri,lupta nu era resemnata…si asta trebuie sa apreciem si sa le sustinem.Degeaba am fost multi in sala daca nu suntem in stare sa strigam Hai Gloria sa incurajam echipa noastra sa punem presiune pe adversar.Dar si noi suporterii suntem la inceput si poate nu ne-am atasat inca de aceasta exhipa,de aceste jucatoare.Atata timp cat vad dorinta de a castiga eu aplaud la sfarsitul partidei echipa,indiferent de rezultat.
    Si da,ar trebui un pivot.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.