Antonio despre Radu Clonț: „Când a intrat i-a zis lui Cosmin să ia benzina și să-i dea foc”

Într-o situație dificilă sunt după termenul de azi al procesului lui Cosmin Dan (acuzat de omor cu premeditare) și prietenii acestuia: Radu Clonț, în principal, Alexandru Naum și Anisia Dinu.

Există riscul ca unii dintre cei trei de mai sus să fie acuzați de complicitate la omor.

Deocamdată la Parchet există un dosar in rem de complicitate la omor (adică la faptă), care – după declarațiile martorului Antonio Măcelaru de azi – se poate transforma, la un moment, dat, in personam (adică să fie persoane incriminate).

Cel mai rău după audierea martorului de 15 ani, Antonio Măcelaru, care a fost în casa groazei, a ieșit Radu Clonț (prietenul lui Cosmin Dan). Două sunt declarațiile trăsnet puștiului:

„Cosmin Dan a sunat la telefon și a zis să-i aducă benzină ca să-i dea foc Valentinei”


„Când a intrat pe ușă Radu Clonț a zis „ia benzina și dă-i foc”. Radu Clonț i-a dat lui Cosmin Dan și bricheta albă cu care a aprins focul”

Spusele puștiului – dacă sunt adevărate! – îi pun în mare dificultate pe Radu Clonț (în principal), Alexandru Naum și Anisia Dinu.

  1. Rezultă că aceștia au știut din prima pentru ce e benzina
  2. Pot fi acuzați că deși exista riscul ca Dan Cosmin să-i dea foc Valentinei nu au intervenit (în niciun fel) pentru împiedicarea incendierii

Judecătoare pusă în dificultate

Declarațiile bombă ale puștiului (judecătoarea l-a întrebat de două ori, în momente diferite, iar Antonio a dat aceleași răspunsuri!) au pus-o în dificultate și pe judecătoare.

„Eu sunt aici ca să judec procesul lui Cosmin Dan. Înțeleg că la parchet există un dosar in rem pentru complicitate la omor. Dar aia e altă treabă, nu mă privește pe mine, acum. Dacă doriți puteți alege să nu vorbiți acum cu mine, ca să nu vă autoincriminați”, le-a spus judecătoarea lui Radu Clonț și Alexandru Naum, dar și avocaților lor.

Cei doi au ales totuși să depună mărturie (un act de curaj), dar a fost mai degrabă o formalitate, întrucât judecătoarea (neinteresată de speța complicității la omor) doar le-a ascultat depozițiile fără a-i confrunta cu declarațiile martorului Antonio Măcelaru (și, posibil, ale altora).

Fabulează Antonio ?

Șansa lui Cosmin Dan și a celor care riscă să fie acuzați de complicitate ar fi ca declarațiile lui Antonio să fie considerate neadevărate/mincinoase. Unul din avocații lui Cosmin Dan, a întrebat-o pe Anisia Dinu dacă Antonio a consumat băuturi alcoolice, iar aceasta a spus „că a și vomitat”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

10 comentarii la „Antonio despre Radu Clonț: „Când a intrat i-a zis lui Cosmin să ia benzina și să-i dea foc”

  • Se știa de la început că acești complici sunt vinovati, cred ca au scris zeci de persoane faptul asta pe rețelele de socializare…ăștia abia acum au aflat? Vai de capul lor…
    Sper justitia sa aplice legea în privința tuturor complicilor si sa nu fie miloasa, sa produce precedent si astfel de fapte să nu se mai întâmple…dacă scapa usor si altii vor avea acelasi gând ucigaș crezând că vor scăpa la fel

  • Un procuror care stia ce vor declara aia ,pt ca vor semna o recunoastere si-l vor da in gat pe criminal,ala primind pe viata iar ei cativa ani chiar cu suspendare.

  • Prea mult minți Tereaca

  • E destul de clar ca individul a acceptat sa declare ce i-au spus procurorii sa declare ca sa primeasca imunitate in dosarul pentru complicitate la omor.
    Daca asta e justitie… unde procurorii protejeaza faptuitorii si le dau imunitate ca sa declare in fals ce vor procurorii…

  • Domnule Tereaca de ce alegeti sa scrieti doar lucrurile care va convin, doar senzationalul, doar scandalul. De ce nu scrieti si despre lucrurile pozitive care au fost declarate la adresa inculpatului? Alegeti sa dezbateti declaratia unei persoane, declaratie care se contrazice cu orice proba existenta la dosar. O declaratie in care se vorbeste despre violenta fizica la adresa victimei, desi exista un raport medical la dosar in care se specifica faptul ca nu exista urme de violenta. Domnule Tereaca, ne vedem la urmatorul proces, poate atunci o sa scriu si eu un articol.

  • Raspunt pt. dreptate: Ha, ha. Lucruri pozitive, ziceți ? După ce a ars de viu un om? Mai e loc de lucruri pozitive ? Îmi tremurau picioarele și mâna pe pix ieri când povestea băiatul ăla de ce-a fost în stare „pozitivul” Cosmin Dan.

  • O “gluma” idioata de adolescenti in calduri menita sa isi stabileasca dominatia in grup ca la animale care de data asta s-a sfarsit din ghinion cu un deces.
    Astfel de “glume” idioate se fac zilnic intre adolescentii in calduri ce simt nevoia sa si stabileasca dominatia ca la animale, si doar norocul face sa nu se lase cu decese.
    Ghinion si nesansa pentru adolescentii astia care o si cauta, cu cat e haita mai agresiva cu atat ravnesc adolescentii dereglati sa intre in ea.
    E vorba aia romaneasca, cine se aseamana se aduna… exact asta s-a intamplat aici, s-au adunat niste idioti si din adunarea lor si dorinta lor de a isi impune fiecare dominatia in grup au ajus sa se linseze unul pe celalalt. Toti prezenti acolo erau facuti din acelasi aluat, la fel de bine putea ca mort sa ajunga cel judecat acum de mana celei moarte.
    Educati copilul sa evite astfel de grupuri si sa nu isi doreasca sa subjuge alti copii. Din nefericire majoritatea oamenilor isi educa copilul sa isi doreasca sa subjuge alti copii cu orice pret, pentru ca acest lucru e considerat succes in societate.

  • Bravo Tereaca, desi pe alte subiecte nu sunt de acord cu tine. Ce este pozitiv la un omor cu cruzime??? Fata a murit in chinuri grele, sa-i dea inchisoare pe viata

  • Dar vai, domnule Tereaca, ce limbaj adecvat pentru un jurnalist cu studii. Ma faceti sa rad. In loc sa va tremure pixul, mai bine analizati probele din dosar si apoi deschideti gura. Este incredibil cat de slab pregatit puteti sa fiti sa folositi un asemenea limbaj. Imi pare sincer rau ca moderatorul imi modifica mesajele (care cu siguranta nu sunt jignitoare). Oricum, sunteti atat de limitat incat nu pot sa ma cobor la un asemenea nivel (chiar si fara studii de jurnalism)

  • Iar ceea ce povestea baiatul ala nu are nicio logica, si justitia o sa dovedeasca aceste minciuni. Stiti domnule Tereaca de cate ori si.a schimbat declaratia pana acum acel baiat? Bate vantul mai rar afara decat se schimba declaratia lui. Dar degeaba va explic, va intereseaza doar accesarile si scandalul, ca din asta traiti. Apreciez jurnalismul si jurnalistii, dar pe cei adevarati. Dvs nu sunteti unul dintre ei. Ne vedem data viitoare, pana atunci, spor la nimicurile pe care le scrieti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.