Anunț așteptat de mii de buzoieni, clienți și comercianți

UPDATE: Talciocul nu se va deschide înainte de ieșirea din starea de alertă. Asta însemnaă cu nu va funcționa în cele două duminici care urmează pe 7 și 14 iunie.


Sunt șanse ca și talciocul de la Drăgaică să se deschidă duminică, așa cum s-a întâmplat deja cu alte târguri în aer liber – de acest fel – de prin țară.

„S-a deschis la Suceava, la Timișoara, București, peste tot pe unde sunt târguri de vechituri. Cei de la Buzău ce mai așteaptă ? Vă rog să vă interesați”, a fost solicitarea trimisă de dimineață către buzoienii.ro de un cititor.

Administrația PTO Buzău: „Și noi suntem pregătiți să deschidem talciocul. Avem dispensere, covorașe cu dezinfectant, sperăm să putem relua activitatea de duminică. Am trimis cerere către DSP Buzău, sperăm ca mâine să primim acceptul și să facem apoi anunțul oficial”.

Târgul de la Smeeni se deschide sâmbătă

Înaintea talciocului de la Drăgaică a luat-o târgul de la Smeeni. Primăria din Smeeni a făcut încă de săptămâna trecută anunțul redeschiderii târgului.

Acesta va funcționa cu începere de sâmbătă, dar fără animale, decizie luată încă de anul trecut de la izbucnirea pestei porcine. Mai multe detalii puteți afla din articol (CLICK AICI).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Anunț așteptat de mii de buzoieni, clienți și comercianți

  • Parcă mâine-poimâine vom vedea şi Drăgaica deschisă într-un final…. Ce mai contează Covidul, dacă ne dă voie sau nu ?
    Distracţie, bere, mici şi râgâieli să fie !

  • Organizat si cu distantare fizica se poate. Politia sa se implice. Cu masti ca nu se poate altfel.Un nr. corespunzator de vanzatori/cumparatori. Pana pe 15iunie nu mai este mult.Oricum trebuie respectate regulile daca vrem ca Bz. sa nu o ia razna din nou. Don Primarele poate vii sa vezi si sa sa-ti dai cu parerea.

  • Si uite de ce stagnase economia la Buzau,fusese inchis Talcioc-ul!Mare grija trebuie sa fi fost pe guvern,sa redeschida aceasta activitate ”strategica”.Vorba coelgului,mici,bere ,ragaieli,manele si behaiala sa fie,e traditie la Buzau.

  • Încă mai sunt creduli care cred in Covid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.