Anunțul lui Fănică Bârlă, șeful de la Electrica Buzău

Mai mulți cetățeni au sesizat către buzoienii.ro faptul că satele din comuna Vadu Pașii nu sunt la această oră alimentate cu energie electrică, deși s-a lăsat întunericul.

„Da, așa e, dar vom da drumul în scurt timp. Îmi cer scuze cetățenilor, noi am informat, dar nu a ajuns la toată lumea. Executăm în aceste zile lucrări în comună pentru a rezolva problemele care apar pe timpul sezonului rece. Se știe că atunci când bate vântul mai tare, ninge sau e chiciură la Vadu Pașii se întrerupe curentul. Deci, azi, mâine și poimâine avem lucrări în zonă. Oamenilor le va fi mai greu astea trei zile, dar nu vor mai avea probleme la iarnă”, a informat Fănică Bârlă, directorul SDEE Muntenia Nord.

Bârlă a mai spus că lucrarea e programată să se desfășoare cinci zile, dar că lucrătorii Electrica vor sta peste program două-trei zile pentru a termina mai repede (de ziua de vineri).

UPDATE: Chiar acum, ora 18.25, s-a reluat alimentarea.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

6 comentarii la „Anunțul lui Fănică Bârlă, șeful de la Electrica Buzău

  • Vai domnu’ Fanel da’ ce marinimos!
    Sa inteleg ca le baga in subteran cf normelor UE?

  • Deci se aliniaza la normele UE si baga cablurile in subteran?
    NUUU!

  • Mai este un tronson din Vadu Pasii care este legat la alt transformator . Pe acela il rezolvati sau apartinem altei categorii ?

  • Nu mai e sef la Electrica Ovidiu Anghel?

  • Bârlă… ăsta nu e ăla de a fost vece-primar și sub care a proliferat mafia maxi-taxi?!?

    Bă, da’ competent e ăsta, acum a fost “relocat” șef la Electrica?!? Uite d-aia se duce țara de râpă, că posturile sunt ocupate de indivizi numiți politic.

  • Părerea mea sinceră este că ar trebui schimbată fotografia articolului, băi, domnu reporteru. Seamănă mai mult a anunț de ”plecare între stele” dacă pricepi ce înseamnă asta. Cam complicat dar poate cine știe ??? Chiar te prinzi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.