Apel la 112: „A tras cu pușca după soție!”

Incident destul de grav relatat azi de un buzoian din Potoceni.

„Eram acasă. Soția abia plecase la serviciu și trebăluiam prin curte, când am auzit sirena pe drumul județean. Mirarea a fost când mașina de poliție a oprit în fața curții mele, iar patru polițiști au bătut la poartă. Mi-au cerut să-i las să controleze casa, podul, beciul, curtea etc. M-au întrebat unde e soția și dacă am tras focuri de armă. Între timp, alte sirene pe stradă, mai multe, au venit de la Buzău echipaje de mascați și jandarmi”, a povestit proprietarul reporterului buzoienii.ro.

VIDEO

Buzoianul ne-a trimis și imagini de pe camerele de supraveghere cu toată tărășenia:


Apel la 112: „A tras cu pușca după soție!”

„Când s-au convins că nu e niciun pericol iminent și că nu sunt vreun criminal, polițiștii mi-au spus că un apel la 112 i-a anunțat că eu am încercat să-mi omor soția, că am alergat-o prin curte, ba chiar că am tras cu pușca după ea. Domnii polițiști mi-au pus și înregistrarea audio a apelului la 112. Într-adevăr, cineva care m-a văzut azi prin curte și probabil că mă cunoaște, a sunat la 112 să anunțe că un bărbat cu barbă și hanorac vișiniu, adică eu, încearcă să-și omoare soția. Cel care a sunat a dat și adresa exactă”.

Alte două apeluri false!

În urmă cu vreo două săptămâni, un apel la 112 anunța că „fugarul Emil Gânj, criminalul neprins din Mureș, a fost văzut prin Potoceni”. Și atunci polițiști, jandarmi, mascați etc. au dat alarma, s-au suit în autospeciale, au dat drumul la sirene, au ajuns în câteva minute la Potoceni și au început să caute pe străzi.

În urmă cu o lună, alt caz despre care buzoienii.ro a scris atunci. Un apel la 112 anunța că „un microbuz de transport persoane s-a prăbușit de pe podul peste Slănic de la Săpoca!”

Și atunci a fost vaiet mare de sirene, la fața locului au ajuns pe lângă polițiști și jandarmi, echipaje de pompieri și ambulanță:


Concluzia: un dezaxat își bate joc de echipajele de intervenție

Da, dezaxat, dement, nebun, cum altcumva poate fi numit cineva care pune viața unor oameni în pericol (cei din echipajele de intervenție pleacă într-un suflet, cu viteză și alarmele pornite), cu riscul de a produce accidente pe drum.

Apoi, cei de la SMURD ori SAJ, în loc să ajungă la oameni care au cu adevărat nevoie de intervenție rapidă pierd timp și resurse pentru apeluri de urgență lase.


Citește și:

3 comentarii la „Apel la 112: „A tras cu pușca după soție!”

  • Doar angajații pe pile , nu pot discerne între un anunț real și unul fals .

    Răspunde
  • Aiurea sa invete si autoritatile bz cind esti intrebat..numele nr telefon il repeti la operator..si esti anuntat conv inregistrata si scriu cu GPS marele 112 te identifica loc si de unde suni chiar si cu cartela apropo odata cu numele apare si cnp.oare politia bz dupa 3 apeluri nu a reusit sa afle cine face glume proaste.un sfat germania amenda si pentru glume platesti tu de 3 sau 4 adika 2000 euro ori 4 succes bree politia bz poate il prindeti nu este asa Greu daca functioneaza echipamentul din dotare

    Răspunde
    • Toate cartelele prepaid ar trebui cumparate doar cu actul de identitate.De-aia sunt atatea alarme false facute de anumiti psihopati,iar interventiile platite din darile contribuabililor.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.