Apostu: „Gurile de scurgere au fost astupate intenționat de Strabag pe durata lucrărilor”

Mai mulți șoferi buzoieni au sesizat ieri că după ploaie Bd. Industriei, pe anumite porțiuni, s-a umplut cu apă.

Oamenii au reclamat că nu-i în regulă ca o stradă proaspăt modernizată să mai aibă astfel de probleme.

Astăzi, viceprimarul Ionuț Apostu a anunțat că întâmplarea a fost cât se poate de normală întrucât gurile de scurgere au fost astupate intenționat de Strabag pentru a nu se umple cu asfalt pe durata asfaltărilor.

„Domnilor, vreau să fac câteva precizări. Pentru a asfalta strada în condiții optime și a evita înfundarea scurgerilor pentru apele pluviale constructorul a montat sisteme de protectie în aceste canalizări ce vor fi îndepărtare după finalizarea lucrărilor. Incidentul filmat în weekend exact asta a demonstrat, faptul că scurgerile erau înfundate! Este un aspect ce ține de tehnologia aleasă pentru asfaltare și nu de calitatea lucrărilor. Mai mult, după finalizarea lucrărilor constructorul va solicita Companiei de Apă o curățare a tuturor căminelor pentru ape pluviale pentru prevenirea unor astfel de situații. Reamintesc că ne aflăm într-un șantier. Iar lucrările sunt în curs de finalizare! Abia la recepția finală vom putea să facem aprecieri privind calitatea lucrărilor!”, a scris Apostu într-un comentariu pe reporterbuzoian.ro.

Rămâne de văzut dacă după finalizarea lucrărilor, la următoarea ploaie mai serioasă, în zonă vor mai apărea probleme.

Pe de altă parte, în cazul ploilor torențiale care se prelungesc în timp, probleme apar inclusiv pe străzile din marile orașe ale lumii, astfel că buzoienii ar trebui să fie mai înțelegători. Sistemul de canalizare e proiectat pentru un anumit volum de apă.

Lucrări la sistemul de canalizare din oraș vor avea loc chiar din acest an, după ce Compania de Apă a câștigat un proiect cu fonduri europene. În plus, în ultimii ani, firma de apă din Buzău execută constant lucrări de curățare a canalizărilor din oraș.

Curățare canalizare, Buzău, Bd. Unirii
Frigider scos din canalizare pe str. Transilvaniei

Citește și:

loading...

9 comentarii la „Apostu: „Gurile de scurgere au fost astupate intenționat de Strabag pe durata lucrărilor”

  • Pana la urma si inundarea strazilor are un beneficiu, nu se pot intampla violuri in zonele respective

  • ce ai facut bobita?!! mesteru manole a fost mic copil…se lucreaza de aproape un an la cca,800 m sosea.trai neneaca pe banii babachi….

  • Denisa, până nu încerci, nu ai de un’ să știi…
    … cât de periculos poate fi… 😉

  • La tema: alee abia terminata, langa GPP8. A fost desfiintat un trotuar pentru a face parcare. Aleea avea panta catre vechiul trotuar, unde era rigola de scurgere. La capat, langa postul trafo, lipita de trotuar era gura de canal care prelua apa. S-a desfiintat trotuarul, s-a nivelat, dar nu s-a schimbat panta, nici pozitionarea gurii de canal. Acum apa se acumuleaza fix pe traseul vechii rigole, dar nu se scurge, pentru ca gura de canal a fost inaltata. Rezultatul: zeci de ani de aici inainte, la orice ploaie, cat de mica, accesul la masinile aflate in parcare (care va fi platita!) se va face numai prin apa pana la glezne.
    Asta cum e dle Apostu? Cunoasteti, cred, zona. Eroare de proiectare, de executie, sau pur si simplu un mix de prostie cu nesimtire? Va garantez ca, dupa fiecare ploaie, veti avea frigiderul plin… impreuna cu cei de la Urbis, evident…

  • Domnule viceprimar, precizările dumneavoastră sunt un picuț pe lângă subiect!

    Problemele nu sunt generate de soluția constructivă / tehnologia de construcție / înfundarea+curățarea căminelor pentru ape pluviale, sau poate generează doar o mică parte a problemelor.

    Problema referitoare la rămânerea apei pe Aleea Industriilor este simplul fapt că acolo unde nivelul carosabilului este mai jos nu există scurgeri pentru apa pluvială!

    Cât despre recepția lucrării, sunt convins de faptul că multe probleme nu vor fi menționate în pv de recepție și implicit vor rămâne neremediate. Ca de obicei!

    În plus, la finalizarea lucrării vă recomand cu căldură să dați o tură cu bicicleta dus/întors pe Aleea Industriilor, bineânțeles utilizând doar pista destinată bicicletelor, acolo unde este, și să prezentați apoi în public experiența trăită.

  • Lucrez in domeniu, in normativ nu scrie așa ceva, cum sa astupi intenționat gaigarele de scurgere,din contră, nu le astupi sa nu ai surprize cu lucrarea in caz unor precipitații abundente, nu știu cine lucrează pentru Strabag dar sunt praf din toate punctele de vedere

  • Din ce spune viceprimarul, dacă șantierul se finalizează intr-un an sau doi, pana atunci trai neica, pot fi inundații, vina este a celor care circula prin zona și nu a constructorului ca a astupat scurgerile și tergiversează lucrarea.

  • De ce aruncă în canalizare nu se spune nimic …În rest suntem toți specialiști
    ….

  • Apostu-l e insul care poza marcajele de pe Al Trandafirilor, din turnul Palatului comunal, mândru. El fiind viceprimar. Zici că special ni i-am ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.