„Apreciem foarte mult, un gest deosebit de generos”

PSD Buzău dă dovadă în ultima perioadă de mai multă înțelepciune decât PSD – la nivel național.

În timp ce liderii PSD din gașca lui Dragnea critică Uniunea Europeană și vorbesc chiar despre scoaterea țării din U.E, iată că pesediștii buzoieni de la conducerea Primăriei Buzău sunt lăudați pentru „asumarea unui proiect european”.

Expresii precum „apreciem foarte mult” și „gest deosebit de generos” au fost rostite și scrise de ambasadorul Germaniei după vizita de la Buzău.

Excelența sa a fost impresionat de ce a văzut la Cimitirul Eroilor din Buzău, de respectul neașteptat arătat soldaților inamici. Iată mesajul postat pe pagina oficială a ambasadei.

„După ceremonialul militar şi religios, Cord Meier-Klodt a mulţumit domnului primar Toma şi colaboratorilor săi, în special pentru restaurarea remarcabilă a monumentelor germane din cimitir, „monumente dedicate soldaţilor inamici. Un gest deosebit de generos, pe care îl apreciem foarte mult!“ Ambasadorul a subliniat în discursul său faptul că, prin acest gest, autorităţile locale buzoiene şi-au adus contribuţia la asumarea unui proiect european al păcii, atrăgând astfel atenţia şi asupra „responsabilităţii noastre comune, de a trage învăţăminte din suferinţa în urma acestor războaie şi de a face totul pentru a împiedica repetarea unor asemenea evenimente în Europa”.

Dincolo de cuvintele frumoase, mulți buzoieni așteaptă și fapte, materializate îndeosebi prin investiții germane la Buzău.

Primarul C-tin Toma – care l-a invitat după ceremonie pe ambasador în biroul său și mai apoi la masă – susține că perspectivele sunt încurajatoare:

„Să știți că domnul ambasador a fost sincer impresionat, iar acele cuvinte frumoase n-au fost doar de protocol. Am deschis pentru Buzău o fereastră ce se poate dovedi foarte importantă în viitor. Vă dați seama că am vorbit la masă mai multe. Ținem aproape”, a declarat primarul C-tin Toma.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  E cea mai modernă din Buzău. „Am semnat acum un contract pentru 25 de mii” CLICK AICI  

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „„Apreciem foarte mult, un gest deosebit de generos”

  • Am putea să le cerem nemților o favoare? De exemplu, să ne ocupe!

    Răspunde
  • O idee f buna domnule Gabi! Doar asa tarisoara noastra ar putea da inainte. Si am scapa de hotii si coruptii care o conduc.

    Răspunde
  • Ups, domnul Auras…”gasca lui Dragnea”…ce se intampla cu tine? Si tu pe aici…cu localnicii. Uite, tocmai ieri Ilan Laufer il acuza pe Johannis ca nu-l intereseaza decat relatia cu Berlinul, in timp ce pe israelieni si americani ii saboteaza prin nenumirea lui ca ministru. Declaratia asta cum o tratezi…ca doar u oi fi de partea neamtului!

    Răspunde
  • Ai dreptate mai Gabi,dar cred ca ar trebui sa le cerem nemtilor sa urgenteze acest lucru.Nu de alta,dar ma tem ca dupa cum merg lucrurilr in politica romaneasca,Dragnea si gasca lui de infractori penali tradatori ne-au vandut deja rusilor si or sa vina iar aia pentru vre-o cativa zeci de ani cu…… ‘lumina de la rasarit’.

    Răspunde
  • Felicitări pentru spiritualul domn Gabi !

    Răspunde
  • – Scandalul, botezat al „Submarinelor”, priveste un dosar de coruptie si trafic de influenta estimat la 2 miliarde de dolari pentru achizitionarea de submarine si alte vase militare de la gigantul industrial ThyssenKrupp (Israel-Germania).
    – Audi a primit o amendă in valoare de 800 de milioane de euro pentru incalcarea nivelului emisiilor poluante la motoarele diesel de sase si opt cilindri.
    – Oficiali din sistemul judiciar grecesc au calculat ca Siemens a cheltuit 70 de milioane de euro ca mita in Grecia. Surse din cadrul Siemens spuneau prin 2008 că grupul avea un buget anual pentru mita de 40-50 de milioane de dolari. Atunci, gigantul industrial a acceptat sa platească suma record de 1,6 miliarde de dolari autoritatilor americane si europene pentru retragerea acuzatiilor ca mita era o practica comuna pentru castigarea contractelor cu guvernele. SUA sustineau că Siemens a platit ca mita 1,4 mi­liarde de dolari oficialilor guvernamentali din Asia, Africa, Europa, Orientul Mijlociu si America de Sud.
    – Grupul de State impotriva Coruptiei (GRECO) critica Germania din cauza coruptiei din randul parlamentarilor in raportul pe anul 2017, informeaza Deutsche Welle.
    – Guvernul de la Viena a deschis un proces impotriva consortiului Eurofighter (unde Berlinul este co-fondator), pe care il acuză de coruptie si cere daune de 1,1 miliarde de euro. Mita pentru semnarea contractului ar fi de 183,4 milioane.

    Asta e cu Romania cea corupta: nici macar in domeniul asta nu suntem demni de luat in seama.

    Răspunde
    • Diferenta e ca acolo coruptia, daca e, e la nivel privat. La noi „e de stat”. Și că acolo se luptă impotriva ei, iar la noi se doreste a fi inchisa.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.