„Ar fi trebuit să fi spus poliției din timp!”. IPOTEZĂ NOUĂ

Pe lângă aspectele referitoare la agresori, șeful IPJ Buzău a lansat azi în conferință de presă și o critică la adresa proprietarului fast-food-ului din Dorobanți, lăsat fără geamuri – ieri la prânz – de câțiva interlopi.

„Exista o stare tensionată între proprietar și agresori de o săptămână-două. Ar fi trebuit să vină din timp și să ne spună ce se întâmplă. Dacă ar fi făcut reclamație la timp sigur am fi găsit mijloace să aplanăm starea conflictuală și n-am mai fi vorbit de evenimentul de ieri”.

Aceasta nu este singura săgeată trimisă de șeful IPJ către deținătorul localului.

„Sunt zone ezitante ale părții vătămate (tricou albastru în foto). Aceasta a făcut mai multe declarații, cu variante diferite pe parcursul zilei de ieri, între momentul agresiunii și până la sfârșitul cercetării încheiate aproape de miezul nopții. Spun asta cu tot respectul și toată atenția pe care i-am acordat-o și i-o vom acorda în continuare”.

Astfel s-a conturat o nouă ipoteză asupra motivelor descinderii găștii de scandalagii la pizzerie/shaormerie.

Varianta vehiculată inițial – solicitarea a 1000 de euro ca „taxă de protecție” – s-a dezumflat puțin.

Pare mai degrabă că șeful găștii a inițiat această acțiune distructivă ca răzbunare, dar și ca amenințare, pentru că patronul localului (alintat „Păcală”) s-a prezentat ca martor la poliție într-o altă speță în care interlopul este cercetat tot pentru amenințare, distrugere, lovire etc.

Răstimp în presă și inclusiv către reporterul buzoienii.ro s-au scurs informații conform cărora nici patronul fast-food-ului n-ar fi ușă de biserică și că ar fi prieten și chiar rudă cu „Dolar” și alte persoane mai puțin onorabile.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Se vrea apariția unui nou cartier în Buzău, în afara celui dinspre Broșteni înspre râul Buzău. Iată unde!  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

5 comentarii la „„Ar fi trebuit să fi spus poliției din timp!”. IPOTEZĂ NOUĂ

  • E un fapt cunoscut in oras ca familiile interlope se cearta intre ele de ceva vreme… chiar si familiile ce fac parte din acelasi clan.
    Se pare ca si in clanurile interlope se intampla ceea ce se intampla si in PSD… vor schimbari in clanuri si se cearta intre ei cine sa fie seful cel mare si cum sa fie noua organigrama.
    Se bat si se infunda unii pe altii ca sa isi faca loc cat mai sus in clan. Sunt nemultumiti de actuala conducere si organizare a clanului.

  • Dupa parerea mea imi pare mai grava fapta in situatia in care a facut asta ca razbunare ca e martor intr-un dosar decat daca ar fi facut asta pentru a cere taxa de protectie.
    E ciudat cum sefului IPJ Buzau Pantazi i se pare ca e fapta “normala” faptul ca un martor este intimidat pentru a isi retrage marturia… obiceiurile vechi ale lui isi fac aparitia, pe vremea cand “rezolvarea” dosarelor se facea prin amenintarea si santajarea victimei chiar de catre politie pentru a isi retrage plangerea fata de agresor… totul pentru a raporta “succesuri” si sa incaseze prime si sa fie avansat.

  • Program de stand-up comedy cu Pantazi.Deci omul era deja martor in alt dosar de agresiune al tiganului,a vazut ca acesta este tot liber pe strada,si nu s-a dus si a doua oara la poliție sa spună ca e amenințat?Si ce ar fi facut poliția?Il chema iar la audieri si ii dădea o harta cu locurile unde putea fi gasit denuntatorul?

  • @DevilInside: BRAVOOOOO! Super frumos spus : scurt si la obiect.
    Domnule reporter ar trebui sa faci un articol pe baza acestui comentariu (@DevilInside)

  • Prea mare caz pentru ciorile astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.