Așa trebuie să arate un polițist de teren ? Cu unghii, cercei și părul despletit ?

Despre părul despletit la intervenție am înțeles, chiar de la polițiști, că e o greșeală.

„La intervenție nu te duci niciodată cu părul despletit. E vorba și de protecția muncii” – Christian Ciocan, fost purtător de cuvânt al Poliției Române

Riscul, spun tot polițiștii, în termeni colocviali, e ca polițista să fie luată de un bădăran de păr și făcută mătură.

Alte întrebări care se pun e dacă o doamnă polițist de teren (deci, care merge la intervenții ce pot presupune inclusiv agresiunea fizică) are voie conform regulamentului (dacă există ?) să poarte așa UNGHII și așa CERCEI ?

Polițist cu mâna în șold. Inclusiv atitudinea pare să lase de dorit

Dacă nu e voie cu unghii, cercei și părul despletit se pune întrebarea cine ar fi de vină?

Doamna – pentru că și-a ales o meserie probabil nepotrivită sau ȘEFII ei – că nu i-au făcut instructajul și nici nu verifică aplicarea lui ?

Și cealaltă polițistă de teren filmată în acțiunea „găinarii vs activistul buzoian” avea părul despletit (dar fără unghii și cercei – inel).

Atenție, chiar dacă aspectele sesizate în articol pot fi în neregulă, nu trebuie generalizat. În Poliția Buzău sunt cu siguranță mulți polițiști și polițiste care își fac meseria cu (mult) profesionalism, iar buzoienii care le-au cerut ajutorul au beneficiat de cea mai bună intervenție.

loading...

13 comentarii la „Așa trebuie să arate un polițist de teren ? Cu unghii, cercei și părul despletit ?

  • Are cineva facebook-ul politistei? sau un nr de telefon?

    Răspunde
  • Fata cu ochelari se ocupa cu altceva în urmă cu vreo 8 ani. Unii răutăcioși zic că există inclusiv procese-verbale de constatare a contravenției pentru practicarea unei anumite meserii.
    Există o nepăsare din partea șefilor în ceea ce privește portul uniformei, și nu numai. Mulți șefi sunt împuterniciți pe funcție și nu au autoritate, iar toți sunt numiți politic. Nu sunt cei mai buni din sistem.

    Răspunde
  • habar nu aveți !!!…..este una din armele de auto apărare din dotarea POLIȚIEI ROMÂNE….

    Răspunde
  • Sînt deacord cu ținuta trebuie să fie o ținută adecvată meseriei. Dar, vă rog, pe cei de la conducerea Țări dați Poliției altă putere de intervenție la cei care nu se supun. Cum e posibil agresorul să lovească Polițistul, iar Polițistul să nu aibă voie să dea în el. Individul care nu se supune Polițistului ar trebui somat în mai multe rânduri și dacă nu se conformează să poată fi împușcat la la picioare. De aia am ajuns o țară de hoți şi criminali .

    Răspunde
  • Poate ca unele dintre ele sunt „fetitele” in serviciul Politiei si sunt doar sub „acoperirea de politist” prin portul uniformei!

    Răspunde
  • Băi, nene, câte „răutăcisme”, vorba domnului academician Hagi…

    … alea nu sunt unghii, oameni buni, sunt arme albe… dacă se „nerva”, praf îi făcea pe scandalagii… bine că și-a păstrat cumpătu’…

    Răspunde
  • Daca este original, smart-watch-ul de la mana ei este cam jumatate din salariul domnisoarei…, interesant cu ce lejeritate cheltuie unii.
    Intrebarea este, …. de unde ?
    Raspunsul, in episodul urmator.

    Răspunde
  • La toate astea se mai adauga si atitudinea de panarama.

    Răspunde
  • Politia romana- hi hi hi, apropo, cand il gasiti pe criminalul de la Arad?

    Răspunde
  • Vă daţi seama în ce stadiu de DECADENŢĂ am ajuns ca societate dacă până şi Poliţia română a ajuns să se compromită ca instituţie cu astfel de ,,angajaţi” ??!
    Ne întrebăm ce fel de şefi are domnişoara de îi permit unghii, cercei şi păr despletit… Păi e clar ce fel de şefi are, nişte şefi care îi permit o astfel de înfăţişare la serviciu (probabil pt. că le şi place, îi excită, vorba aia – unii gândesc cu ,,capul” dintre picioare) şi e clar că merită sancţionaţi zdravăn şi aceşti şefi odată cu ea. Pt. a se învăţa minte ! Şi pt. a li se băga în cap că POLIŢIA TREBUIE SĂ FIE O INSTITUŢIE SERIOASĂ, în primul rând, care SĂ SARĂ ÎN AJUTORUL CETĂŢEANULUI AFLAT LA NEVOIE, nu să îl trateze cu silă şi dispreţ, aşa cum s-a văzut în atitudinea pe care a avut-o această duduie-poliţistă cu victima ! Ridica nişte sprâncene în sus (a SILĂ aşa) şi îi vorbea Activistului agresat cu un ton de parcă ar fi deranjat-o de la nu ştiu ce (nu că era DATORIA EI să-şi facă treaba) sau de parcă era deranjată că au fost ăia arestaţi !
    RUŞINE POLIŢIEI cu astfel de ,,angajaţi” ! Şi păcat de poliţiştii adevăraţi care ştiu să-şi facă meseria cum trebuie (oare câţi or mai fi din ăştia ?!).

    Răspunde
  • Aia e politista ? Vai de noi. Trimiteti-o, mă, la birou. Dacă nu, afara din politie!

    Răspunde
  • Șeful acestei fete este unul dintre liderii unuia dintre sindicatele din MAI. Acesta a ajuns în funcția de șef secție poliție rurală după ce l-a apărat, ori de câte ori a putut, pe Pantazi, șeful IPJ Buzău.
    Acest lideraș de sindicat este un om fără scrupule, fără valoare, care calcă pe cadavre pentru a obține ceea ce își dorește. Este fost agent de poliție, devenit peste noapte ofițer de poliție. Este disperat să fie șef.
    Colegii au numai cuvinte „de laudă” despre acesta.
    Așa că, ce atâta mirare cu ceea ce se întâmplă în poliție?
    Cazul acesta nu este singular…

    Răspunde
  • Imaginea respectivei doamne politist nu face decat sa incurajeze infractorii!
    Mai baieti!
    Chiar nu mai exista in MAI un cod, o directiva care sa stabileasca modul de port al tinutei si normele de decenta? Eu inteleg, o femeie are dreptul sa fie frumoasa, dar….aici vorbim de ofiteri/ subofiteri operativi, de la Ordine Publica, cadre care ar trebui sa respecte anumite reguli. Barbatii se epileaza si se penseaza, fetele isi lasa unghii ca pentru concursurile de miss, apoi cine sa mai lupte cu infractorii ??? Mascatii ??? Da, numai ca si acolo a intervenit procesul de pussyficare…nici aia nu mai dau cu pumnul ca pe vremuri…le sare lacul de pe unghii…
    Vai de noi, cetatenii, platitorii de taxe! Vai de oricine (cetatean, jurnalist ori activist) semnaleaza acte infractionale… Politia Romana s-a pussyficat ori a fraternizat cu clanurile interlope… Halal democratie…
    Unde esti tu, Tepes Doamne, ca punand mana pe ei….
    Daca apare Tov Leo Tz cu un comentariu…chiar ca nu am ce sa-i reprosez. Stiu, cu Militzia (vezi tov Leo…) nu-si permitea nimeni sa glumeasca astfel…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.