Astă seară. Romanescu l-a mazilit pe Zoican din funcția de președinte al PNL Buzău

În această seară, în PNL Buzău s-a întâmplat ceea ce toată lumea se aștepta.

Adică, mazilirea din funcția de președinte al organizației municipale a lui Adrian Zoican.

În limbaj mai tehnic, Biroul Permanent Județean a dizolvat Biroul Permanent Municipal.

Zoican a fost înlăturat de președintele Cristi Romanescu, după ce șeful de la UPU a îndrăznit astă primăvară să-l concureze  la funcția de președinte al organizației județene.

Romanescu a preluat cu titlu interimar inclusiv funcția de președinte al organizației județene până la organizarea de alegeri.

Gura lumii zice că postul respectiv este pregătit pentru C-tin Ionescu și că înțelegerea fusese făcută încă din momentul în care „Bebe” s-a întors în PNL.

De notat că în această seară, atât deputatul Romanescu, cât și medicul Zoican s-au numărat printre întârziații de la spectacolul de la Sala Sporturilor.

Mai întâi, în sală a intrat Romanescu, venit singur, iar apoi la cinci minute a venit și Zoican alături de soție.

Citește și articolul: „Am auzit ajutor și apoi un țipăt scurt, au! Am ieșit pe stradă și am chemat doi polițiști locali”. Iată mărturia completă! Femeia ucisă lucra la Ductil

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

 

loading...

5 comentarii la „Astă seară. Romanescu l-a mazilit pe Zoican din funcția de președinte al PNL Buzău

  • Cu tot respectul dar din punctul meu vedere , aceasta ,,TARASIE,, este de bun augur ptr d.nul Doctor dar si pentru orasul Buzau ….. De ce? In acest moment d.nul Zoican , doctor extraordinar si un om fara egal din punct de vedere moral , poate demisiona din acest Partid ( traseist ) si se poate alatura echipei D-lui Primar Toma . Doctorul Zoican reprezinta un aport enorm in politica locala , pacat ca sa alaturat unui unui grup politic fara viziune , impotent moral , care la nivel local este patronat de CLANUL ROMANESCU. D-nule Reporter va recomad o idee … Ca D.-nul Zoican sa se alature echipei D.lui Primar Toma . Consider ca acesti doi oameni , extraordinari , pot impreuna sa aduca un aport semnificativ oamenilor din acest oras .

  • De-aia au ajuns să ocupe jegurile psd-iste această țară! Pentru că alte jeguri ( pnl-iste), în loc să se lupte cu ei, se luptă ca idioții între ei!

  • D.le ,,HAOS ,, Primarul Municipiului Buzau este din PSD , chiar si asa acest OM a reprezentat si reprezinta GURA DE OXIGEN pentru acest Oras …… Nu vreau sa vorbesc de exemple PNL-iste gen ….Torel PROXENETUL/ROMANESCU si clanul sau care au escrocat FRTM si acum incearca sa puna mana pe orasul nostru , acestia fiind propusi si sutinuti de PNL in functii cheie ……..Locul D-lui Zocoan este in echipa Primarului , Daca incompetenti din sucursala PNL BUZAU nu au reusit sa aprecieze , valorifice acest om in interesul Buzoienilor atunci el merita sa ajunga in echipa oamenilor ce dovedesc si doresc binele acestui Oras !!!!!

  • Romanescu este o mare lichea politică. Este un informator, un bugetar, un frustrat și un impostor. Acest individ trebuie să dispară din spectrul politic pentru sănătatea politica a județului. Este doar in profitor care a mazilit toți oamenii care au făcut ceva in partid.

  • Cu tot respectul dar din punctul meu vedere , aceasta ,,TARASIE,, este de bun augur ptr d.nul Doctor dar si pentru orasul Buzau ….. De ce? In acest moment d.nul Zoican , doctor extraordinar si un om fara egal din punct de vedere moral , poate demisiona din acest Partid ( traseist ) si se poate alatura echipei D-lui Primar Toma . Doctorul Zoican reprezinta un aport enorm in politica locala , pacat ca sa alaturat unui grup politic fara viziune , impotent moral , care la nivel local este patronat de CLANUL ROMANESCU. D-nule Reporter va recomad o idee … Ca D.-nul Zoican sa se alature echipei D.lui Primar Toma . Consider ca acesti doi oameni , extraordinari , pot impreuna sa aduca un aport semnificativ oamenilor din acest oras .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.