Atitudine la altitudine!

Felicitări primesc azi buzoienii care au sărbătorit pe cel mai înalt loc din jud. Buzău DRAPELUL NAȚIONAL.

E vorba de jandarmii montani buzoieni care au urcat la 1772 de metri pe vârful Penteleu, unde au arborat un enorm tricolor.

Azi s-a sărbătorit Ziua Drapelului Național

Ziua Drapelului s-a celebrat și în mun. Buzău în părculețul și în fața Prefecturii Buzău.

Drapelul a fost salutat și sărutat de primarul Toma, șeful CJ Emanoil Neagu, prefectul Daniel Marian Țiclea și generalul de brigadă Iulian Daniliuc, locțiitorul comandantului Garnizoanei Buzău,
„Drăgăicuțele” de la Berca au cântat în cinstea Drapelului Național

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare reprezentative a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Ziua Drapelului (cunoscută şi ca Ziua Tricolorului) este celebrată din 1998

 „Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi Frăţie, acordându-i-se şi denumirea de „stindard al libertăţii”.

Totodată, drapelul naţional este şi simbolul trecutului glorios, sub care astăzi Armata României, militarii români participă la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest sau la cele desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU ca un consens ale îndeplinirii angajamentelor pe care România şi le-a asumat ca membru al comunităţii internaţionale” – comunicat Divizia 2 Infanterie Getica Buzău

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Atitudine la altitudine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.