Au făcut accident, apoi au chemat alt șofer. Polițiștii au aflat acum

Polițiștii rutieri au reținut doi buzoieni de 29 și 38 de ani din Săgeata.

Aceștia au făcut în 2017 – în stare de ebrietate, șofer și pasager – un accident rutier, soldat cu rănirea lor.

Dar, atunci, au tocmit un localnic care s-a prezentat polițiștilor ca fiind cel care s-a aflat la volan. După doi ani și jumătate polițiștii au aflat adevărul!

În seara respectivă, s-ar fi deplasat cu autoturismul pe DJ 203 K, în localitatea Săgeata, iar la volan s-ar fi aflat un al treilea buzoian, în vârstă de 26 de ani, care însă nu suferise vătămări.

În urma testării alcoolscopice efectuate la acel moment de polițiști, în cazul presupusului șofer aparatul a indicat o valoare negativă, însă în cazul ambelor persoane rănite a rezultat consumul alcool.

„Din cercetări a reieșit că mașina a fost condusă cu adevărat de buzoianul de 38 de ani, iar cel de 29 de ani a fost pasager. Cel de 26 de ani nu s-a aflat în autoturism la momentul producerii evenimentului.

Astfel, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a ocupanților mașinii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge – în cazul celui de 38 de ani și sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă – în cazul celui de 29 de ani.

          Față de tânărul de 26 de ani cercetările sunt continuate de polițiști pentru infracțiunea de favorizare a făptuitotului.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Au făcut accident, apoi au chemat alt șofer. Polițiștii au aflat acum

  • Așa s.a întâmplat cu d-na Maria Curcubet când a luat fapta asupra sa sa.l scape pe un anumit Popescu Emilian Zaharia…cu un accident similar.

    Răspunde
  • Puteti afla marca masinii in care erau cei trei?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.