Au luat trei jucătoare care rup plasa! Toate trei de națională!

Achiziții de vis pentru echipa de handbal din Buzău. Trei trăgătoare care rup plasa cu aruncări de la distanță au semnat pentru Gloria.

1 Marija Shteriova. Cea mai bună jucătoare de la Baia Mare în ultimii doi ani. E om de bază în naționala Macedoniei. Aruncă de rupe din poziția de inter stânga, dar poate juca și centru. E o mirare cum de-au lăsat-o să plece cei din Maramureș.

Shteriova, aici în tricoul Macedoniei, a fost și golgeteră la Baia Mare

2 Elena Livrinikj, 25 de ani, tot macedoneancă, tot de națională, tot inter stânga. Cea mai bună de la Rapid campionatul trecut. A avut la începutul anului, până la întreruperea campionatului, câteva evoluții trăsnet, cu 10 goluri pe meci.

3. Andjela Janusevici, inter dreapta, Serbia, 24 de ani. Spre deosebire de cele două de mai sus, pe Janusevici reporterul a văzut-o doar cu Cisnădie în ianuarie în EHF (CLICK AICI). Sârboiaca e de patru ani în Ungaria la Siofok (deținătoarea Cupei EHF), echipă care a avut un sezon fantastic. A învins în campionat pe Gyor (21-11 la pauză) și pe Ferencvaros (ambele de Champions League) și era pe locul 2 înaintea lui Ferencvaros.

Janusevic va lupta pentru un loc de titular cu Alina Ilie! Are avantajul de a face bine și faza de apărare

SCM Gloria s-a întărit și pe alte posturi. Au mai venit sârboaica Bobana Klikovac (pivot, de la Craiova, cu care luat Cupa EHF în 2017), Diana Ujkic (extremă dreapta de la Cisnădie), Oana Cârstea (extremă stânga de la Baia Mare) și Patrica Moraru (inter stânga), ultima sub 21 de ani.

Concluzie

Cu aceste transferuri SCM Gloria a devenit, în opinia reporterului, cu 30% mai puternică față de campionatul trecut. Lotul a fost întărit pentru ca Gloria să facă față atât în campionat cât și în Cupa EHF (unde va juca în preliminarii).

Cel puțin la Buzău, în campionat, SCM Gloria ar trebui să bată tot și să pună reale probleme celor două nume mari, Rm. Vâlcea și CSM București.

De la SCM Gloria au plecat Petra Blazek (ce păcat!), Ines Khoiuldi, Denisa Șelever, Andreea Taivan și Oana Apetrei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.