„Au spart strada și acum își bat joc”

„Domnule Tereacă, săptămâna trecută un vecin v-a trimis niște poze de pe strada Crinului pentru a reclama asfaltarea în bătaie de joc de aici. În loc să se asfalteze toată strada cum ar fi normal, se repară doar bucățile pe unde s-a tăiat asfaltul. Dvs. ați scris apoi acel articol „Ce porcărie”. Vreau să vă spun că din această săptămână nu s-a mai făcut nimic. Muncitorii n-au mai venit. Au plecat și au lăsat strada așa. Vă rog să veniți să vedeți”, ne-a sunat un cititor.

Cum cititorul nostru este stăpânul nostru, ne-am prezentat azi la prânz pe strada Crinului.

O stradă destul de circulată întrucât face legătura între Transilvaniei și Democrației, plus Mioriței.

Mulți o folosesc pentru a evita traficul și semafoarele de la intersecția mare dintre Unirii și Bălcescu.

La fața locului, într-adevăr, nici urmă de muncitor.

Pe mijlocul străzii, în intersecția cu Narciselor și Crișan, e balast, iar pe marginea drumului au rămas șanțurile neasfaltate.

Lucrarea aparține Companiei de Apă, care a schimbat țevile de pe stradă, în timp ce reasfaltarea a fost dată unei firme private.

Riveranii, dar și șoferii care o tranzitează, și-ar fi dorit ca strada Crinului – și Narciselor în continuare – să fi fost asfaltată integral ținând cont de traficul existent.

De notat și că municipalitatea a promovat în luna august o hotărâre prin care toate lucrările de pe domeniul public trebuie să conțină panouri informative cu denumirea intervenției, beneficiarul și firma care o execută, data începerii și termenul de finalizare  plus persoana de contact și telefonul acesteia (CLICK AICI pentru detalii).

Pe strada Crinului nu există un asemenea panou.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  DECIZIE IMPORTANTĂ. „Nu voi mai da bani pentru asta!”. Sunteți de acord cu primarul ?CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

4 comentarii în “„Au spart strada și acum își bat joc”

  • nu e vorba numai de aceea strada, la noi pr strada de o saptamana nu amai venit ninemi, au sapat si atat. Strada arata ca in urma unui razboi nici nu mai putem intar cu masinile in curti dar pe stada

  • Sa vedeti pe uzinei ca arata ca dupa bombardament si asta e a 2 a saptamana in care nu mai lucreaza nimeni.Daca vin ploile nu mai iesim din curte ca nu avem cum.veniti sa vedeti bataie de joc.

  • Despre strada Iazul Morilor nici măcar nu s au apucat Fac numai ce străzi vor ei Rușine sa le fie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.